Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie din Oradea va avea încă un director nou, după ce în ultima lună au fost schimbaţi managerul şi directorul medical. Luni dimineaţă, directoarea financiar-contabilă, Monica Hercuţ, şi-a dat demisia.
"Am înmânat-o personal domnului Ilie Bolojan", a precizat Hercuţ pentru BIHOREANUL. Aflată în această funcţie de trei ani, fosta directoare economică s-a ferit să precizeze care au fost motivele demisiei. "Are legătură cu noua conducere. Nu ne-am putut înţelege", s-a rezumat ea să spună.
Vineri, directoarea medicală a spitalului, Liana Antal, a fost şi ea demisă din funcţie de primarul Ilie Bolojan "ca urmare a colaborării deficitare dintre directorul medical şi manager", potrivit explicaţiei date de municipalitate într-un comunicat oficial.
Din 1 iulie, managerul Maternităţii orădene este Gavrilă Grebenişan, fost director al RAR Bihor în perioada 2005-2007. Acesta n-a prezentat niciun punct de vedere asupra demisiei lui Hercuţ.
Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie din Oradea va avea încă un director nou, după ce în ultima lună au fost schimbaţi managerul şi directorul medical. Luni dimineaţă, directoarea financiar-contabilă, Monica Hercuţ, şi-a dat demisia.
"Am înmânat-o personal domnului Ilie Bolojan", a precizat Hercuţ pentru BIHOREANUL. Aflată în această funcţie de trei ani, fosta directoare economică s-a ferit să precizeze care au fost motivele demisiei. "Are legătură cu noua conducere. Nu ne-am putut înţelege", s-a rezumat ea să spună.
Vineri, directoarea medicală a spitalului, Liana Antal, a fost şi ea demisă din funcţie de primarul Ilie Bolojan "ca urmare a colaborării deficitare dintre directorul medical şi manager", potrivit explicaţiei date de municipalitate într-un comunicat oficial.
Din 1 iulie, managerul Maternităţii orădene este Gavrilă Grebenişan, fost director al RAR Bihor în per