Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Migraţia creierelor: Genialii Galaţiului dau Harvardul pe Sorbona

Publicat in Adevarul, luni 26 iulie 2010 ·

Proaspeţii absolvenţi ai şcolii de elită a Galaţiului, Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri", preferă Europa în locul SUA. Distanţa foarte mare faţă de casă, dar şi costurile mari, îi fac pe tinerii gălăţeni să aleagă pentru studii Europa în locul Americii.

Alice Basuc este una dintre performerele Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri" din Galaţi. A aplicat pentru o bursă în Anglia, la University College London, specializarea matematică-management. A ales Europa pentru că anul de studiu este mult mai ieftin decât peste ocean.

„Dacă aş fi ales Statele Unite ar fi trebuit să plătesc 50.000 de dolari. Aşa, la Londra, plătesc doar 3.200 de lire sterline, pe care-i voi obţine dintr-un împrumut", spune Alice, hotărâtă să-şi găsească şi un job pentru a supravieţui în Anglia.

Studenţie costisitoare

Varianta pe care a ales-o Alice Basuc este în realitate una general valabilă pentru aproape toţi absolvenţii prestigiosului colegiu gălăţean.

Dacă în urmă cu 10 ani universităţile de peste ocean erau accesate cu prioritate de elevii de la CNVA, acum tinerii preferă Europa şi chiar Europa de Est, adică tot mai aproape de casă.

„Şefa de promoţie din CNVA de acum şase ani, Smaranda Frangu, a prins o bursă în Statele Unite, la o universitate de prestigiu. A renunţat după un an pentru că nu s-a adaptat. Acum îşi face definitivatul în Franţa", spune directorul CNVA, Vasile Ciuchină.

Cele mai căutate sunt acum universităţile Oxford şi Cambridge din Anglia, dar şi universităţi din Germania, Grecia, Franţa (Sorbona), Olanda sau Danemarca.

„Cred că elevii au constatat că a pleca la o bursă în Statele Unite implică, pe lângă o adaptare, şi un efort foarte mare de a sta departe de familie. Pe parcursul unui an, de multe ori copiii nu puteau să ajungă acasă niciodată din cauza distanţei foarte mari şi lipsei banilor", spune Laila Chitic, profeso

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Charalambous s-a convins după ce FCSB a câștigat Supercupa: „Va avea mai multe minute în acest sezon”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Elias Charalambous (44 de ani), tehnicianul campioanei României, a oferit prima reacție după câștigarea Supercupei României. Despre Ștefănescu am spus în sezonul trecut că nu am fost destul de corecți față de el. Sper că va avea mai multe minute î

Cabană mistuită de foc, în zona Plaiul Foii - Zărnești

Adevarul acum 4 ore
O cabană din zona montană Plaiul Foii - Zărnești, județul Brașov, a fost cuprinsă de un incendiu puternic sâmbătă seară. Acţiunea de stingerea a focului este în desfăşurare.

Ministrul Sănătăţii: Începând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

News.ro acum 2 ore
Ministrul SănătăţiiAleandru Rogobete afirmă că, îcepând cu 14 iulie, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătăţii un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Zelenski spune că ultima discuție la telefon cu Trump a fost „cea mai productivă”

HotNews acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat sâmbătă că discuția recentă cu președintele american Donald Trump, purtată la telefon vineri, a fost cea mai bună și „cea mai productivă” pe care a avut-o, scrie Reuters. „Referitor la conversația

VIDEO Controversatul artist naţionalist croat care a strâns un mare număr de fani la un concert în Zagreb. Cântăreţul este interzis în mai multe ţări europene

HotNews acum 3 ore
Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă la Zagreb pentru a participa la un concert al unui controversat cântăreţ rock naţionalist croat, Marko Perkovic „Thompson”, care a fost anunţat ca fiind cel mai mare concert cu plată din lume. Poliţia a decl

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 12 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Mesaj Ro-Alert după apariţia unui urs în zona cascadei Duruitoarea din Ceahlău

HotNews acum 7 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a emis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-ALERT după apariţia unui urs în zona Cascadei Duruitoarea din masivul Ceahlău. Zona în care a fost văzut animalul este una turistică şi des frecventată de

Mii de persoane au participat la marşul Pride din Iaşi. O femeie a aruncat cu agheasmă, iar un bărbat le-a strigat „aici e România, suntem ortodocşi”

HotNews acum 3 ore
Câteva mii de persoane au participat sâmbătă la marşul Iaşi Pride, eveniment dedicat comunităţii LGBTQ+. Participanţii s-au adunat în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, apoi au pornit în marş pe străzile centrale ale Iaşiului, scrie News.ro.

Gigi Becali exclamă, după Supercupa României: „Nu am avut de când sunt eu în fotbal așa jucător”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
. Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a avut cuvinte de laudă la adresa lui Juri Cisotti, mijlocașul ofensiv al campioanei din Liga 1. Echipa începe cu Cisotti, Olaru și Șut. Și cu Ngezana” Gigi Becali, patron FCSB

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 12 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Vremea

București
acum

24°
dum.

21°/37°
lun.

24°/39°
mar.

23°/38°
mie.

20°/35°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/35°
lun.

18°/38°
mar.

20°/38°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

20°/32°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

18°/33°
lun.

19°/37°
mar.

17°/35°
mie.

14°/18°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/39°
lun.

20°/39°
mar.

18°/39°
mie.

13°/19°