Mai mulţi membri PSD Slatina au anunţat că vor demisiona din partid pentru că nu se mai simt "reprezentaţi", în contextul în care în filiala municipală funcţionează două conduceri, desemnate la conferinţe de alegeri organizate în aceeaşi zi, în locaţii diferite, transmite Mediafax. O situaţie similară celei din filiala municipală a PSD Slatina, în care funcţionează două organizaţii în paralel, se înregistrează şi la Corabia, Caracal, Sprîncenata şi Drăgăneşti-Olt.
Secretarul PSD Slatina, Alexandru Măceşanu, a declarat, luni, că organizaţia trece printr-o perioadă "mai grea".
"Este o situaţie mai grea în organizaţia municipală a PSD Slatina, mai delicată. În urmă cu o lună, pe 26 iunie, au avut loc alegeri la organizaţia PSD Slatina. S-a primit o adresă de la Bucureşti, semnată de domnul Ponta şi de domnul Dragnea, care stabilea ca acea conferinţă de alegeri să aibă loc la Casa Tineretului cu un număr de 482 de delegaţi. În aceiaşi zi, adică pe 26, au avut loc două conferinţe de alegeri pentru PSD Slatina", a declarat Măceşeanu.
El spune că în urma scrutinului intern de luna trecută filiala municipală s-a ales cu două conduceri, neputând însă preciza care dintre ele a fost validată.
"Una dintre conferinţe a fost organizată aşa cum era stabilit în adresa de la Bucureşti, iar alta, susţinută la consiliul judeţean, la domnul Stănescu. În cea de la Casa Tineretului a fost desemnat doctorul Andrei Iordache, iar în cea de la consiliul judeţean, domnul Marin Oprescu. Acum fiecare poate să gândească, care este validă", a mai spus secretarul PSD Slatina.
Alexandu Măceşeanu susţine că 26 de membri ai PSD, aleşi în biroul judeţean ai filialei, nu au mai fost "băgaţi în seamă" de noua conducere a organizaţiei judeţene, condusă de Paul Stănescu.
"La câteva zile după conferinţa municipală, pe 7 iulie au avut loc alegerile la judeţ, în care preş