Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alexandre Gorj a adus desertul Catherinei de Medicis la Bucureşti

Publicat in Adevarul, luni 26 iulie 2010 ·

De la trei ani s-a stabilit cu familia la Strasbourg, iar acum un an a revenit în România pentru a-şi deschide o afacere „dulce”: este singurul producător local al „desertului Catherinei de Medicis” în România.

Pentru că în copilărie mama şi tata nu puteau să-i ofere o cola, familia lui Alexandre a hotărât să părăsească România pentru o viaţă mai bună. „Ne-am stabilit la Strasbourg şi pentru că aveam un unchi care locuia în apropiere”, povesteşte Alexandre într-o română cu puternic accent franţuzesc.

Anul trecut s-a întors în România şi a deschis magazinul Decathlon, dar după numai câteva luni a demisionat, pentru că şi-a dorit să facă ceva ce-i aparţine.

Aşadar, mama lui, Lucia, a început acum doi ani să prepare în casă celebrele Les Macarons, după o reţetă originară din secolul VIII. Catherina de Medicis, soţia lui Henric al II-lea o descoperă la mănăstirile veneţiene şi o aduce în Franţa pentru nunta eicu Henric al II-lea. De atunci, micile delicatese franţuzeşti sunt „îmbrăcate” în zeci de culori şi în dantelă, fiind un adevărat răsfăţ pentru simţuri.

Reţetă secretă

Alexandre s-a gândit că ar fi o activitate pe care să o exporte şi din care să profite la maximum. A deschis un laborator în Militari şi urmează şi un magazin în zona Dorobanţi.

Reţete ale celebrelor prăjituri de lux, crocante în exterior, dar moi în interior, sunt peste tot, dar fiecare are un secret bine ascuns. „Reţete veţi găsi oriunde, dar nu se spune tot, aşa că niciodată nu vor ieşi ca acestea, pentru că le va lipsi un ingredient sau modalitatea de a le prepara va fi greşită”, explică Alexandre. Lichior de măr, budincă, zahăr, unt, esenţă de trandafir, cuvertură neagră sau albă, acestea sunt câteva dintre ingredientele delicatesei.

„Madame Lucie” în nouă arome

Pasionat de ceea ce face, tânărul vrea să-i facă pe b

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Ambasadei SUA la retragerea lui Klaus Iohannis din cursa pentru șefia NATO

Adevarul acum 29 minute
Ambasada SUA a afirmat, vineri, că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este „un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei”.

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 56 minute
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Avocatul din Iași care și-a aruncat iubita de la etajul 6 a fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Despăgubirile stabilite de instanță

Ziare.com acum 3 ore
Avocatul ieșean Sebastian Felecanu a fost condamnat de către Curtea de Apel Iași la 23 de ani de închisoare și o despăgubire de 210.000 euro cu titlu de despăgubiri. Acesta a fost găsit vinovat de omor calificat săvârșit asupra iubitei sale. Soluția

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 35 minute
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 6 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Diana Șoșoacă își anunță candidatura pentru alegerile prezidențiale: „M-am săturat de mizeria la care am asistat”

Adevarul acum 42 minute
Ajunsă la Bruxelles alături de Luis Lazarus, grație câștigului de la alegerile europarlamentare, Diana Șoșoacă s-a filmat spunând că „va aduce aici (n.r. în Parlamentul European) toate mizeriile din Parlamentul României” și a dat de înțeles că numel

Persoanele neasigurate vor avea acces la serviciile necesare depistării precoce a afecţiunilor oncologice, după ce Executivul a adoptat o hotărâre în acest sens

News.ro acum 41 minute
Executivul a adoptat, vineri, o hotărâre de Guvern prin care persoanele neasigurate vor avea acces la servicii necesare pentru depistarea precoce a afecţiunilor oncologice şi la servicii de confirmare a diagnosticului. Odată diagnosticaţi cu o formă

Wizz Air relocă temporar mai multe rute către Spania, pe Aeroportul Bucureşti-Băneasa. De când intră în vigoare modificările

Wall-Street.ro acum 2 ore
Trei rute aeriene dinspre Bucureşti către Spania, operate de Wizz Air, vor fi relocate temporar pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa, începând din 9 iulie. În perioada 9 iulie - 23 septembrie, această decizie urmăreşte să ofere un confort s

Aderarea Republicii Moldova la UE , o chestiune suverană, dar mulţi cetăţeni moldoveni doresc apropierea de Rusia, consideră Kremlinul

G4Media acum 50 minute
Kremlinul a apreciat vineri că potenţiala aderare a Republicii Moldova la UE este o chestiune suverană a acestei foste republici sovietice, adăugând însă că mulţi cetăţeni ai Republicii Moldova doresc de asemenea legături apropiate cu Rusia, relatea

România trece oficial la salariul minim european. Ce este și cum se calculează acesta

Wall-Street.ro acum 3 ore
Salariul minim brut este, în prezent de 3.300 de lei și va crește, de la 1 iulie 2024 la valoarea de 3.700 de lei. Însă, tot în această perioadă, România trece oficial la salariul minim european, prin care se asigură transpunerea în legislația națio

Vremea

București
acum

33°
vin.

21°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

31°
vin.

17°/31°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

35°
vin.

20°/35°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°