Conducerea UNPR Braşov a prezentat, la sfârşitul săptămânii trecute, un sondaj de opinie dat publicităţii, recent, de Institutul de Politici Publice, în care partidul ar lua 7% din voturile electoratului. Noul sondaj vine să confirme un alt sondaj, realizat la doar o lună de la înfiinţarea partidului, care, însă, nu a fost prezentat, „deoarece am dorit să-l verificăm”, potrivit lui Radu Bădiţă, preşedintele organizaţiei judeţene a UNPR. „Din perspectiva alegerilor locale, la Consiliul Local am fi votaţi necondiţionat de 14% din electrorat, iar în perspectiva alegerilor parlamentare, de 13%. Eu zic că este un semnal bun, oamenii au început să perceapă că vrem să facem un altfel de politică, spre binele cetăţenilor, al României. Sondajul a fost realizat cam la o lună după înfiinţare, a fost un sondaj pe care nu l-am dat imediat publicităţi, tocmai pentru că am dorit să verificăm acest lucru. Ca şi reacţie la ceea ce noi am dat publicităţii, iată, vine Institutul de Politici Publice cu un nou sondaj, în care noi am lua 7%”, a declarat Radu Bădiţă. Conducerea UNPR Braşov a prezentat, la sfârşitul săptămânii trecute, un sondaj de opinie dat publicităţii, recent, de Institutul de Politici Publice, în care partidul ar lua 7% din voturile electoratului. Noul sondaj vine să confirme un alt sondaj, realizat la doar o lună de la înfiinţarea partidului, care, însă, nu a fost prezentat, „deoarece am dorit să-l verificăm”, potrivit lui Radu Bădiţă, preşedintele organizaţiei judeţene a UNPR. „Din perspectiva alegerilor locale, la Consiliul Local am fi votaţi necondiţionat de 14% din electrorat, iar în perspectiva alegerilor parlamentare, de 13%. Eu zic că este un semnal bun, oamenii au început să perceapă că vrem să facem un altfel de politică, spre binele cetăţenilor, al României. Sondajul a fost realizat cam la o lună după înfiinţare, a fost un sondaj pe care nu l-am dat imediat