Două accidente în care au fost implicaţi mopedişti au avut loc în ultimele zile pe străzile judeţului. Ambii conducăotri auto au intrat pe contrasens după ce au pierdut controlul ghidonului. Ce au în comun cei doi? S-au urcat "la ghidon" după ce au consumat câteva pahare de alcool.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 3.00, un tânăr de 24 de ani, pe nume K. Marius, din Baia Mare, s-a accidentat uşor în localitatea Crasna după ce a pierdut controlul mopedului pe care îl conducea.
Din cercetările agenţilor de la Poliţia Rutieră s-a constatat că tânărul băimărean era sub infleunţa băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 0,72 ml/l alcool pur în aerul expirat. "K. Marius de 24 ani, din Baia Mare, în timp ce conducea un moped sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul ghidonului şi a căzut pe partea carosabilă a drumului, accidentându-se uşor", a declarat Nadia Şerban, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj.
Băut şi fără permis de conducere
Un caz similar a avut loc vineri seara, în municipiu. F. Eronim de 46 ani, din Zalău, conducea un moped fără a poseda permis de conducere şi era sub influenţa alcoolului.
În timp ce se afla pe strada Cetăţii, zălăuanul a pierdut controlul ghidonului şi s-a răsturnat pe contrasens, ciocnindu-se cu autoturismul ce venea din sens opus. Mopedistul teribilist s-a ales cu răni grave, fiind transportat de urgenţă la Spital. După ce va părăsi patul Spitalului, zălăuanul s-ar putea alege cu dosar penal.