Mame singure, divorţate, abandonate sau victime ale unor relaţii eşuate. Femei care, înghiţindu-şi gustul amar al decepţiilor, se dedică în totalitate copiilor lor. Sunt mamele-eroine.

A fost iubire mare. Sau cel puţin aşa credeau atunci. S-au cunoscut pe la douăzeci de ani şi un pic. Tineri amândoi, cu sufletele pline de emoţii, fremătând de speranţe şi idealuri. Vreme de şase ani, Adina şi Marius s-au iubit nebuneşte, relaţia lor fiind pentru toată lumea una cu final aşteptat: căsătoria. Într-adevăr, pe la 27 de ani, cei doi au jurat să-şi fie aproape la bine şi la greu. Şi nimic nu ar fi pus, pe atunci, la îndoială jurământul lor.

Nu rămânea decât un lucru care să le întregească fericirea: să aibă un copil. Din păcate, Adina nu reuşea să ducă la bun sfârşit nici o sarcină. Deşi nici un medic nu găsea o explicaţie clară pentru eşecurile repetate, Adina a acceptat în cele din urmă realitatea, aceea că nu va putea să dea viaţă, în pântecul ei, unui pui de om.

Nici Marius, nici ea nu au disperat însă. Exista o alternativă, pe care amândoi au luat-o imediat în calcul şi care, nu după mult timp, i-a făcut fericiţi: au adoptat-o pe Elena.

„Fusese abandonată în spital. De când i-am văzut ochii mari, albaştri, privindu-mă curioşi, am fost sigură că ea este copilul nostru“, povesteşte Adina, zâmbind amintirii. E la birou, în pauza de prânz. A scos din geantă vreo cinci fotografii, toate cu fetiţa blondă şi privire ghiduşă. Una de la un an, uitându-se curioasă la aparatul negru ţinut în mână de fotograf, alta de la vreo trei anişori, cărând după ea o păpuşă despletită, şi celelalte mai recente, în pantaloni scurţi, pusă numai pe şotii. „Aveam 33 de ani şi eram o soţie fericită şi o mamă împlinită“, spune Adina. „Iar Marius părea tatăl şi soţul ideal“.

Curajul de a divorţa

Şocul să descopere, trei ani mai târziu, că bărbatul pe