Premierul Emil Boc consideră că ultimul raport al CE a exagerat şi a supralicitat partea referitoare la Agenţia Naţională de Integritate şi spune că "este un drum lung" între constatarea deficienţelor din noua Lege ANI şi nerespectarea angajamentelor faţă de UE, potrivit NewsIn.
"Eu am spus din primul moment. Raportul Comisiei Europene este corect pe componenta tehnică, este dezechilibrat pe componenta politică. Şi s-a supralicitat, s-a exagerat partea cu Agenţia Naţională de Integritate. Aici, într-adevăr, Parlamentul trebuie să repună situaţia în ordine, demnitarii trebuie să aibă averea controlată, trebuie să avem o instituţie funcţională", a declarat Boc duminică, la postul public de televiziune.
Premierul a adăugat că Executivul a trimis Parlamentului un "proiect viabil", care a fost însă modificat în Senat. "Sunt de acord cu asta, dar de aici să exagerezi şi să spui că nimic nu s-a respectat din angajamentele României în raport cu UE este un drum lung", a adăugat el. Şeful Executivului a precizat că partea română va trimite Comisiei Europene un răspuns scris, în care va prezenta "situaţia obiectivă cu privire la progresele României" şi în care va arăta "corect" unde există deficienţe, "dar ca excepţie şi nu ca regulă".
Premierul Emil Boc consideră că ultimul raport al CE a exagerat şi a supralicitat partea referitoare la Agenţia Naţională de Integritate şi spune că "este un drum lung" între constatarea deficienţelor din noua Lege ANI şi nerespectarea angajamentelor faţă de UE, potrivit NewsIn.
"Eu am spus din primul moment. Raportul Comisiei Europene este corect pe componenta tehnică, este dezechilibrat pe componenta politică. Şi s-a supralicitat, s-a exagerat partea cu Agenţia Naţională de Integritate. Aici, într-adevăr, Parlamentul trebuie să repună situaţia în ordine, demnitarii trebuie să aibă averea controlată, trebuie să avem o in