Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tăierea costurilor de către companii, şansa pieţei de leasing operaţional de a creşte

Publicat in Curierul, luni 26 iulie 2010 ·

Firmele de leasing operaţional se aşteaptă la o creştere a pieţei de cel puţin 20% în 2010

Aproape 33.000 de autovehicule ar putea fi gestionate în acest an

Piaţa de leasing din România ar putea creşte cu cel puţin 20% în acest an, la circa 30.000 - 33.000 de autovehicule, în condiţiile în care companiile vor să-şi diminueze costurile cu întreţinerea flotei de maşini şi urmăresc o mai bună gestionare a cheltuielilor, susţin jucătorii de pe piaţă, citaţi de NewsIn.

La sfârşitul lui 2009, firmele de leasing operaţional administrau circa 25.000 de autovehicule. "Leasingul operaţional are avantaje, în condiţiile în care nu imobilizează sume importante pentru achiziţia de autovehicule, astfel încât resursele financiare ale companiei sunt alocate exclusiv pentru activitatea de bază", a declarat directorul general al LeasePlan România, Bogdan Apahidean. Acesta estimează că piaţa va ajunge la 30.000-33.000 de autovehicule administrate la sfârşitul acestui an.

Deducerea integrală a ratelor, un alt avantaj pe care îl văd clienţii

Companiile preferă serviciile de leasing operaţional şi administrare de flote în condiţiile în care acestea oferă avantaje precum deducerea integrală a ratelor, dar şi reducerea costurilor în urma externalizării administrării parcurilor auto, susţin jucătorii din domeniu. "Reducerea costurilor şi un control bugetar exact pentru o perioadă de 3-4 ani, plătind pe măsura utilizării vehiculului, sunt avantaje foarte importante pentru orice companie pentru care managementul flotelor nu reprezintă activitatea de bază. Astfel se explică evoluţia pozitivă înregistrată de piaţa locală de leasing operaţional", a declarat Arnault Leglaye, managing director al Arval. El estimează că piaţa de leasing operaţional poate ajunge la circa 30.000 de maşini administrate la finalul lui 2010. De asemenea, reprezentantu

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 12 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 4 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 6 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 8 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Emisiunile zilei luni, 14 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 6 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

22°
lun.

20°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°