Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romanii datoreaza bancilor 13,6 miliarde de lei

Publicat in Ziare.com, luni 26 iulie 2010 ·

Romanii aveau restante la credite de 13,6 miliarde de lei, in primul semestru din acest an, in crestere cu 67 la suta fata de sfarsitul anului trecut, potrivit Bancii Nationale a Romaniei (BNR).

Astfel, la sfarsitul lunii iunie, creditele restante erau cu 5,4 miliarde de lei mai mari decat la sfarsitul lunii decembrie 2009, potrivit datelor BNR.

Creditele in lei se ridica la 78,53 de miliarde de lei, din care 39,3 miliarde de lei au fost luate de agenti economici, iar 37,6 miliarde de lei de persoane fizice. In total, restantele se ridicau la 6,45 de miliarde de lei.

In cazul creditelor in valuta, acestea ajungeau in primul semestru la 133,53 de miliarde de lei, populatia apeland cel mai des la acest tip de imprumut. Astfel, valoarea creditelor in valuta contractate de persoanele fizice s-a ridicat la 67 de miliarde de lei, iar a celor luate de agentii economici la 64,6 de miliarde de lei.

In plus, in cazul populatiei, cea mai mare parte a creditelor in euro si lei au fost de consum, in valoare de 32,6 miliarde de lei, respectiv 38,8 miliarde de lei, fata de cele pentru locuinte, de 1,66 de miliarde de lei, respectiv 26,1 de miliarde de lei.

Restantele la creditele in valuta s-au ridicat, in primul semestru, la 7,18 miliarde de lei.

Romanii aveau restante la credite de 13,6 miliarde de lei, in primul semestru din acest an, in crestere cu 67 la suta fata de sfarsitul anului trecut, potrivit Bancii Nationale a Romaniei (BNR).

Astfel, la sfarsitul lunii iunie, creditele restante erau cu 5,4 miliarde de lei mai mari decat la sfarsitul lunii decembrie 2009, potrivit datelor BNR.

Creditele in lei se ridica la 78,53 de miliarde de lei, din care 39,3 miliarde de lei au fost luate de agenti economici, iar 37,6 miliarde de lei de persoane fizice. In total, restantele se ridica

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 3 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Știri Constanța azi Accident aviatic grav pe Aeroportul Tuzla! Parașutist inconștient după aterizare

Ziua Constanta acum 2 ore
Un accident aviatic grav a avut loc astăzi, 12 iulie, la Aeroportul Tuzla, unde un parașutist a fost găsit inconștient după aterizare. La fața locului au fost solicitate o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD Est

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum o ora
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Suedia va închiria celule în închisorile din Estonia, deoarece nu mai are loc pentru deţinuţi

HotNews acum 21 minute
Suedia se îndepărtează de reabilitarea penală în favoarea încarcerării în masă în stil american, au afirmat experţii, în contextul în care ţara se pregăteşte să închirieze locuri în închisorile estoniene pentru a ajuta la gestionarea creşterii rapid

Știri România VIDEO. O femeie a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat!

Ziua Constanta acum 33 minute
O operațiune de salvare a fost finalizată cu succes astăzi, 12 iulie, de către salvamontiștii din Hunedoara, asistați de un echipaj al Inspectoratului General de Aviație (IGAV) Caransebeș. Intervenția a avut loc în Masivul Retezat, unde o persoană d

Turul Franţei: Jonathan Milan a câştigat sprintul la finalul etapei a opta

G4Media acum 53 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ciclistul italian Jonathan Milan s-a impus sâmbătă în etapa a opta a Turului Franţei, reuşind astfel prima victorie în Le Tour, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

UPDATE - Congresul PNL - Bolojan a fost ales preşedintele PNL cu 976 de voturi / Noii prim-vicepreşedinţi ai partidului sunt: Predoiu, Ciucu, Veştea şi Pauliuc / Dan Motreanu, noul secretar general al partidului / Ce a declarat Ilie Bolojan

News.ro acum 2 ore
Ilie Bolojan a fost ales sâmbătă, la Congresul PNL preşedintele partidului, cu 976 de voturi. Delegaţii au stabilit şi cine vor fi cei patru vicepreşedinţi ai partidului. Aceştia sunt: Cătălin Predoiu, Ciprian Ciucu, Adrian Veştea şi Nicolae Paulicu

UPDATE - Donald Trump anunţă tarife vamale de 30% pentru UE, faţă de 10% în prezent: „Am decis să mergem mai departe” / Reacţia Comisiei Europene

News.ro acum 3 ore
Donald Trump a anunţat tarife de 30% la mărfurile din Uniunea Europeană, potrivit Reuters. Bruxelles-ul şi Washingtonul erau în curs de negociere a unui acord comercial pe această temă. Preşedintele SUA a declarat că a „decis să meargă mai departe”.

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum 4 ore
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

25°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°