Concurenţă de trei pe loc la examenul de admitere în facultăţile de profil din ţară, „bătaia“ fiind pentru specializarea „Medicină generală“. Tinerii sunt motivaţi de faptul că pregătirea în domeniu le poate găsi o slujbă de medic în Occident, cu un salariu de 10 ori mai mare decât în România.
Peste 2.400 de candidaţi s-au înscris la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Carol Davila" din Bucureşti, pe 795 de locuri. Rectorul Florian Popa arată cum a crescut concurenţa: „Presa a tot scris despre faptul că medicii pleacă în afară pe salarii mult mai mari, deci ni s-a făcut lobby". Dacă la Facultatea de Medicină s-au înregistrat 3,5 candidaţi pe loc, „surpriza" a apărut la Facultatea de Farmacie. „Anul trecut erau patru pe un post, când farmaciilor le mergea bine. Acum, din cauza crizei, se înregistrează pierderi, iar concurenţa a scăzut la 2,8 pe loc", explică rectorul.
„Nu poţi intra în sistem fără pile"
Ruxandra Irimia (18 ani) din Câmpulung (Argeş) nu ştie dacă va pleca din ţară după absolvire, totul depinde de ce oferte va avea. „Dacă eşti foarte bun, ai şanse să te ia cineva în practică, altfel e greu, mai ales fără pile", spune candidata. Emil Stroescu (19 ani) din Adjud (Vrancea) vrea de mic să studieze Medicina, ca să „schimbe ceva". Tânărul ar pleca în altă ţară să facă rezidenţiatul, pentru că „e mai bine acolo".
Ana-Maria Alexe (18 ani) din Bucureşti a luat 59 de puncte. Chiar dacă va intra pe un loc cu plată şi va suporta o taxă anuală de 6.000 de lei, Ana-Maria spune că nu vrea să plece din ţară „ca ceilalţi". „Şi oamenii de aici au nevoie de ajutor. Aş merge doar ca să capăt experienţă", spune Ana-Maria. Candidata este conştientă că doar cei foarte buni îşi găsesc de lucru în România fără pile, dar spune că n-ar da şpagă.
Şefii Academiei de Poliţie promit pentru miercuri examene fără incidente
„Entuziasm de încep