La cei 30 de ani ai săi, mureşeanul Florian Dobrilă devine modest când vine vorba de performanţa dobândită ca pilot planorist. El are în palmares peste 450 de ore de zbor şi o insignă de aur şi pilotează un planor Jantar standard 2. Proaspăt întors de la Campionatul Mondial de Planorism din Prievidza, Slovacia şi pe picior de plecare spre Bucureşti, unde locuieşte de mai bine de 4 ani, Florian a acceptat să îi adresez câteva întrebări legate de evoluţia sa ca pilot.
Reporter: Cum a început totul?
Florian Dobrilă: Obişnuiam să petrec ore întregi pe aerodrom în compania piloţilor şi a planoarelor. În primul an de facultate am decis cu să mă înscriu la cursurile de planorism.
Rep.: Îţi mai aduci aminte trăirile primului zbor?
F.D.: Primul zbor a fost de aclimatizare, cu instructorul meu, Cristi Duma.
Rep.: Prima medalie o reprezintă „C-ul de argint”?
F.D.: Prima probă, de cinci ore, în anul 2002, a doua probă, care constă în efectuarea unui traseu de 50 de km, am realizat-o un an mai târziu, la Iaşi. După câteva zile de la obţinerea „C-ului de argint”, am făcut trecerea pe planorul de simplă comandă, IS-29-D2.
Rep.: Care a fost primul concurs la care ai participat?
F.D.: În 2004 am fost la două cantonamente la Arad, pentru pregătirea participării la Campionatul Naţional de la Craiova. Am ieşit pe locul V la juniori şi pe locul XIII la general. A fost un concurs frumos de care nu am mai avut parte până în 2009.
Rep.: Ce obstacole ai întâmpinat?
F.D.: În 2006 nu am participat la niciun concurs, pentru că terminând a doua facultate, am decis să mă mut la Bucureşti, inclusiv să mă transfer la Aeroclubul de la Clinceni. Deşi mi-a fost mai greu la început să mă integrez, nu regret decizia, pentru că am întâlnit oameni extraordinari care m-au sprijinit.
Rep.: Din ce an ţi-ai început activitatea de ins