Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: România nu va balansa între South Stream şi Nabucco

Publicat in Ziarul Financiar, luni 26 iulie 2010 ·

PreŞedintele Traian Băsescu a răspuns sâmbătă, în cadrul unui seminar desfăşurat la Băile Tuşnad la care a participat şi premierul ungar Viktor Orban, la întrebările publicului, susţinând că România are nevoie de a cheltui exact cât produce, pentru a nu creşte gradul de îndatorare şi că va rămâne un susţinător ferm al proiectului Nabucco.

Printre temele abordate în cadrul discuţiei s-au mai aflat şi deficitul sistemului de pensii, nevoia reconcilierii relaţiei româno-maghiare, incluziunea romilor la nivel european, precum şi finanţarea sistemului maghiar de învăţământ de către statul român, posibilă prin noua lege a învăţământului.

În ceea ce priveşte proiectele energetice europene, preşedintele a amintit despre South Stream şi Nabucco.

"România va rămâne un susţinător ferm al proiectului Nabucco şi nu va balansa între South Stream şi Nabucco, pentru că doar Nabucco este varianta care ne creează alternative de aprovizionare cu energie", a declarat Traian Băsescu, citat de Mediafax. Proiectul Nabucco, care va avea o capacitate maximă a conductei de 31 de miliarde de metri cubi şi care va costa 8 miliarde de euro, urmează să faciliteze importul direct de gaze naturale din regiunea caspică şi Asia Centrală, pe ruta Turcia - Bulgaria - România - Ungaria - Austria. Acţionarii Nabucco sunt companiile Transgaz (România), OMV (Austria), RWE (Germania), MOL (Ungaria), Bulgargaz (Bulgaria) şi Botas (Turcia).

South Stream nu este un proiect care va afecta construirea gazoductului Nabucco, deşi ruşii de la Gazprom au reuşit în ultimii doi ani să atragă în South Stream aproape toate ţările care au bătut palma pentru construirea gazoductului Nabucco.

South Stream, un proiect iniţiat de Gazprom şi Eni (Italia), ar trebui să aibă o capacitate anuală de 63 de miliarde de metri cubi, într-o investiţie de 25 de miliarde de euro.

România ar pute

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 5 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°