Prea rar mi se intampla sa fac o pasiune pentru un actor si sa-i vad toate filmele sau pentru un scriitor si sa ii citesc toate cartile. Tocmai de aceea, eu prefer roluri, performances, regii, carti. Nu ma arunc cu capul inainte cand vine vorba de autor, ci iubesc creatia (evident, admit exceptii: Meryl Streep).
Dar ce se intampla cand o actrita duce la capat 3 roluri remarcabile pe durata a 3 ani si astept cu nerabdare urmatorul ei challenge actoricesc? Nu multi au auzit de Marion Cotillard, o frantuzoaica care a devenit doar a doua persoana sa castige Oscar pentru Cea mai buna actrita pentru un film vorbit in alta limba decat engleza (prima a fost Sophia Loren in 1962). Asemenea detalii sunt mai putin importante, dar ce a facut Marion Cotillard in La vie en rose tine de cel mai remarcabil joc actoricesc. Iata cele 3 exemple:
La vie en rose (2007)
In singurul film francez din cele 3, Marion ataca rolul Edith Piaf. Filmul este oricum remarcabil si unul dintre cele mai bune biografii cinematografice pe care le-am vazut. Este consistent dramatic si sustinut 90% de potentialul rolului principal. Norocul productiei se numeste Marion Cotillard, care printr-un joc remarcabil reuseste sa o prezinte publicului intr-un mod empatic, atractiv, emotionant, fenomenal pe adevarata Edith Piaf, chiar si dincolo de vocea ei incredibila. Rolul parcurge diverse etape ale vietii artistei si ii ofera lui Marion sansa de a explora o gama intreaga de emotii, care mai de care mai credibile si heartbreaking. O asemenea interpretare sigur trebuie predata in cursurile de actorie. [cliseu 100% justificat]
Public Enemies (2009)
Este un film foarte subapreciat de catre critici, care mie mi-a placut mult si am apreciat stilul experimental al camerei de filmat digitate. Johnny Depp este vedeta, dar Marion Cotillard fura cel putin 2-3 scene cu rolul ei de iu
