Oricum am privi problema, distrugerea ANI de către Senat atârnă greu în balanţa evaluărilor, iar nerespectarea obligaţiilor internaţionale are implicaţii majore nu doar cu privire la Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), ci şi asupra credibilităţii României în contextul celorlalte dosare de negociere. Auzim, pentru prima dată din surse oficiale, că derapajele de la obligaţiile monitorizate prin MCV pot duce la blocări de fonduri europene, la dificultăţi în obţinerea de eventuale împrumuturi, la întârzieri cu privire la calendarul intrării în spaţiul Schengen sau la cel privind aderarea la zona euro. Pentru cei care cârcoteau despre lipsa oricăror sancţiuni ataşate MCV, aceste veşti vin ca un duş rece.

Orice angajament pe care România şi-l va asuma pe plan internaţional va fi privit cu multă suspiciune: credibilitatea se construieşte în ani de muncă asiduă şi se distruge foarte repede. Efectul distructiv al hotărârii Curţii Constituţionale şi al votului din Senat nu a putut fi contrabalansat nici de solicitarea adresată parlamentului de către preşedintele României pentru reexaminarea Legii ANI şi nici de răspunsul corect al Camerei Deputaţilor la această solicitare. Proiectul de lege a plecat şchiop de la guvern (lipsea controlul averilor nejustificate obţinute de oficialii publici pe durata mandatului), iar atitudinea corectă a reprezentanţilor guvernamentali în cursul dezbaterilor parlamentare nu a mai putut schimba rezultatul final. Secretul păstrat de Senat asupra votului din plen – secret înlăturat recent de senatorul Urban prin publicarea pe blogul său a votului nominal – a ridicat şi mai multe semne de întrebare. După lectura votului nominal, descoperim că, de pildă, senatorul Diaconescu nu a votat deloc la această lege (deşi ulterior a criticat-o), iar senatorul Greblă a votat împotriva discutărilor amendamentelor în plen, singura procedură ca