Comunicat de presă
În Grecia continuă măsurile de protest
Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români, care doresc să călătorească în Republica Elenă în perioada următoare cu autoturismul personal, că există probleme în legătură cu aprovizionarea cu combustibil la majoritatea staţiilor de benzină din această ţară.
Sincopele în aprovizionarea cu benzină, care sunt consecinţa declanşării grevei transportatorilor de marfă pe data de 26 iulie 2010, au dus la formarea de cozi foarte mari la staţiile de benzină.
Sindicatul transportatorilor de marfă din Republica Elenă a anunţat că nu va renunţa la măsura de protest până când revendicările sale nu sunt rezolvate.
În acest context, există riscul apariţiei unor perturbări în aprovizionarea cu marfă a magazinelor care asigură bunurile de larg consum pentru populaţie, precum şi riscul blocării circulaţiei ferry-boaturilor spre insule.
În acelaşi timp, proprietarii de staţii de benzină au anunţat intenţia de a intra în greva generală începând cu astăzi, 27 iulie 2010, în semn de protest faţă de intenţiile guvernului elen cu privire la înfiinţarea şi funcţionarea staţiilor de benzină.
Atragem atenţia cetăţenilor români care călătoresc în Republica Elenă că există posibilitatea unor măsuri de protest spontane.
Astfel, în cursul zilei de 26 iulie 2010, transportatorii au blocat autostrada care face legătura între Atena şi Lammia, conducătorii auto fiind obligaţi să urmeze rute ocolitoare.
De asemenea, sindicatul controlorilor de trafic a decis să continue greva sub forma grevei japoneze, fapt ce a condus până în prezent la întârzierea tuturor zborurilor pe aeroportul internaţional din Atena.
Pentru a nu fi expuşi situaţiilor neplăcute în cadrul deplasării în Republica Elenă, Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români să se informeze î