În vara lui 1990 încă existau toate întreprinderile socialiste. Angajaţii făceau greve, solicitau măriri de salarii, norme şi timpi de lucru reduşi şi... alegeri după alegeri de directori şi preşedinţi de sindicate "libere".

Managerii şi liderii salariaţilor se ocupau în acest timp de crearea şi aplicarea reţetelor de privatizare. Cum să treci ceea ce fusese al statului în proprietate privată pe preţ cât mai mic ori, dacă se poate, chiar fără plată? Se înţelege că după o asemenea întrebare nimeni nu şi-a mai pus în gând, cu adevărat, să facă proiecte de retehnologizare ori reconversie a forţei de muncă în concordanţă cu noutăţile de pe piaţa economică naţională şi internaţională.

Între şefii din întreprinderile locale, boşii din centralele industriale şi "noua clasă politică" s-au închegat găşti de "băieţi deştepţi", dar mai ales fără scrupule. Sub lozinca "liberei iniţiative", unii au înfiinţat firme private cu acelaşi profil ca al firmelor de stat, unde încă erau angajaţi. Din birourile de manageri ale firmelor de stat - exact cum fac şi astăzi mulţi doctori din spitale -, au dirijat comenzile şi furnizorii către noile lor firme private, falimentând treptat "firma-mamă". Alţii au aranjat formal privatizări în contul angajaţilor, prin misterioase lucrături ajungând până la urmă proprietarii sediilor şi tehnologiei fostelor întreprinderi socialiste. Osteniţi de atâtea lucrături şi încăierări de culise - ori poate incapabili de pasul următor al unei producţii competitive -, au ajuns şi ei la faliment. Un faliment cum nu se poate mai profitabil, căci s-au văzut bogaţi vânzând sediile firmelor, caselor de odihnă, sindicat şi cultură, creşelor şi grădiniţelor aparţinătoare.

În presa anului 1990, întreprinzătorii acestei curse a distrugerii erau vedetele şi oamenii de succes din galeria personajelor pozitive. Cât despre intelectual