Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sute de tineri se „luptă“ pentru o carieră militară, la Sibiu

Publicat in Adevarul, marți 27 iulie 2010 ·

La Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu“ din Sibiu, concurenţa a ajuns anul acesta şi la 13 candidaţi pe un singur loc. Cazarea şi masa gratuită, o soldă lunară pe perioada studiilor, dar şi un loc de muncă sigur, odată cu terminarea pregătirii sunt principalele motive care au dus la concurenţa acerbă din acest an.

CITIŢI ŞI

Academia Forţelor Terestre Sibiu, în doliu

Emoţii pentru sutele de absolvenţi de liceu veniţi la Sibiu, în speranţa că vor obţine unul dintre locurile scoase la concurs de Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu“. Aceştia vor afla, în această seară, dacă din toamnă se vor număra printe cursanţii unităţii.

Emoţiile sunt cu atât mai mari cu cât anul acesta concurenţa este chiar şi de 13 candidaţi pe un singur loc, la unele dintre specializări. „ Concurenţa a fost întotdeauna mare, însă nu a mai fost de mult timp la fel ca anul acesta. Siguranţa locului de muncă este, probabil, principalul motiv care i-a determinat să se înscrie în număr atât de mare“, a spus maiorul Radu Dinu, de la AFT Sibiu.

Au făcut cea mai bună alegere

În ciuda numărului mare de înscrişi, candidaţii care au terminat astăzi examenele sunt optimişti şi îşi pun mari speranţe în reuşită. „Sunt convins că este cea mai bună alegere pe care am făcut-o. Eu am terminat şi liceul militar de la Câmpulung, însă motivul principal pentru care am decis să continuu pe partea militară este dat de siguranţa locului de muncă, după terminarea cursurilor“, ne-a spus Alexandru Găitan, din Suceava.

Mai multe detalii despre acest subiect puteţi afla astăzi din

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, la Parchet: Am venit pentru a-mi cere telefonul înapoi şi pentru a mă scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra noastră / Am informaţii că mă vor ridica şi alte structuri, de exemplu DNA

News.ro acum o ora
Liderul AUR George Simion a venit, joi, la Parchetul general, el afirmând că a venit pentru a-şi cere telefonul înapoi şi pentru a se scutura, efectiv, de mizeria aruncată, cu trei zile înainte de alegeri, asupra partidului. Simion a precizat că are

Şeful IPJ Alba, afacerişti şi mai mulţi poliţişti, inclusiv de la DGA, urmăriţi penal

Mediafax acum o ora
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Alba-Iulia au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Florin Constantin Dogaru, comisar-şef de poliţie şi şef al Inspectoratului de Poliţie Judeţean

Turiștii pot să stea liniștiți: Apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. „Vreau să delimitez disconfortul de pericol”

Ziare.com acum 44 minute
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat, joi, 20 iunie, la Tulcea, că apa Mării Negre este sigură pentru îmbăiere. El a făcut această declaraţie în contextul în care, miercuri, au fost discuţii despre o posibilă poluare în apropierea plajei din

Război în Ucraina, ziua 797. Ședință CSAT cu subiecte importante: sistemul PATRIOT și candidatura lui Iohannis la șefia NATO

Press Alert acum 5 ore
Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a fost convocată pentru ziua de joi. Vor fi discutate probleme de securitate, participanții urmând să vorbească și despre sistemul de rachete PATRIOT al României dorit de Ucraina. „Problema este d

István Kovács arbitrează joi primul meci la Euro 2024

Mediafax acum 2 ore
Din brigadă vor mai face parte: Espen Eskas (Norvegia) – al patrulea oficial, Pol van Boekel (Ţările de Jos) – arbitru VAR, Rob Dieperink (Ţările de Jos) şi Marco Fritz (Germania) – asistenţi VAR. Partida este programată joi, de la ora 16:00, pe Mun

Infotrafic anunţă restricţii de circulaţie pe autostrăzile A1 şi A3

Mediafax acum 3 ore
„Joi se vor efectua o serie de lucrări care impun restricţii de circulaţie”, transmite Centrul Infotrafic. Astfel, pe autostrada A1 sens Bucureşti - Piteşti, la kilometrul 109, va fi restricţionată circulaţia pe prima bandă pentru efectuarea de repa

Polonezul Szymon Marciniak arbitrează meciul Belgia - România, de la Euro-2024

News.ro acum 15 minute
Arbitrul polonez Szymon Marciniak va conduce la centru meciul Belgia - România, care se va disputa, sâmbătă, de la ora 22.00, în grupa E de la Euro-2024. Marciniak va fi ajutat la cele două linii de Tomasz Listkiewicz şi Adam Kupsik, iar rezervă va

Nataţie: David Popovici a scăpat de un adversar de calibru la JO. Americanul Caeleb Dressel, deţinătorul titlului, nu a reuşit calificarea la 100 m pentru Paris

News.ro acum 4 ore
Înotătorul Caeleb Dressel nu va avea şansa de a-şi apăra titlul la 100 m liber la Jocurile Olimpice de la Paris, după ce a terminat pe locul trei în finala de la probele olimpice de înot ale SUA de la Indianapolis, Indiana. Cu timpul de 47,53, Dress

Restricţii de trafic din cauza caniculei pe drumurile din 15 judeţe

News.ro acum 5 ore
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă restricţii de trafic joi, în intervalul 10.00 - 20.00, pentur autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, pe toate sectoarele de drumuri naţionale, drum

Primul stat din lume care impune afisarea celor zece porunci în toate şcolile publice, de la grădiniţe până la universităţi

Ziare.com acum 6 ore
Autorităţile din Louisiana au impus, miercuri, afişarea celor "Zece Porunci" în toate sălile de clasă din acest stat conservator din sudul Statelor Unite, o premieră care a reaprins dezbaterea privind separarea bisericii de stat, potrivit AFP. Guver

Vremea

București
acum

35°
joi

23°/37°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

17°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/27°
Constanta
acum

35°
joi

21°/35°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

31°
joi

19°/31°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

33°
joi

22°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/38°
dum.

20°/33°