Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marius Măldărăşanu: "De jumătate de an stau neplătit. Şi chiria am achitat-o singur"

Publicat in Adevarul, marți 27 iulie 2010 ·

În afară de Dani Coman, un alt fost jucător de la Rapid, Marius Măldărăşanu, aşteaptă un verdict în privinţa memoriului depus, pentru neplata salariului timp de cinci luni de la FC Braşov

"Acum aştept să văd care este decizia. Din păcate, uite că timpul trece şi chiar dacă gruparea FC Braşov va fi obligată să îmi achite restanţele, tot se va face jumătate de an de când nu am mai încasat niciun ban. E păcat că se ajunge la astfel de situaţii, dar acesta este fotbalul de la noi.

Am ajuns să stau şi neplătit, să îmi achit singur chiria la Braşov pe ultimele patru luni, bani pe care nu cred că îi voi mai recupera vreodată, dar asta este situaţia. Sper ca măcar banii care sunt în contract să mi-i iau.

Nu am fost singurul de la FC Braşov care a stat neplătit, asta nu mai e un secret pentru nimeni. Am tot lăsat de la noi, dar la un moment dat nu am mai putut şi ne-am depus memorii. Păcat că s-a ajuns în asemenea situaţie", a afirmat Măldărăşanu.

Un alt fotbalist care şi-a depus memoriu pentru neplata salariului este Cătălin Munteanu. El a plecat în această vară de la FC Braşov la Dinamo Bucureşti.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare ANM cod galben de ploi şi vijelii până vineri noapte. Ce zone sunt afectate de fenomene severe

Libertatea acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o alertă de vreme rea în majoaritatea regiunilor, valabilă de joi până vineri noapte, dar și mai multe avertizări cod galben de vânt în zone din Moldova, Oltenia și Banat.

Trei cercetători rătăciţi, salvaţi de jandarmi după o misiune de zece ore FOTO

News.ro acum 3 ore
Trei cercetători care s-au rătăcit în zona montană Terca, judeţul Buzău, au fost salvaţi de jandarmii montani în urma unei misiuni de căutare-salvare care a durat aproximativ zece ore. Alarma a fost dată miercuri, în jurul orei 10:00, printr-un apel

Opt persoane care au participat la comemorarea lui Corneliu Zelea Codreanu, trimise în judecată

Adevarul acum o ora
Opt inculpați care au participat la comemorarea lui Corneliu Zelea Codreanu și care au folosit în public simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, au fost trimise în judecată zilele acestea.

Mădălin Hodor: Declaraţia dată de Crin Antonescu la Securitate are două pagini. Noi am văzut-o pentru că pe baza acestei declaraţii am şi dat verdictul de necolaborare cu Securitate

News.ro acum o ora
Istoricul Mădălin Hodor, vicepreşedinte al CNSAS, a declarat joi că declaraţia dată de Crin Antonescu la Securitate, după plecarea din ţară a prietenului său, are două pagini, el arătând că în baza acestui document, Consiliul a dat verdictul de neco

Republica Moldova va organiza alegeri parlamentare „cruciale” la 28 septembrie

News.ro acum 42 minute
Parlamentul Moldovei a votat joi pentru organizarea de alegeri parlamentare pe 28 septembrie, într-un vot care ar putea reduce semnificativ numărul de locuri deţinute de partidul pro-european PAS al preşedintei Maia Sandu. Cursa electorală se precon

Amplă acţiune de anihilare a unei organizaţii criminale de contrabandă cu maşini avariate periculoase aduse din SUA în Europa/ Zece suspecţi arestaţi şi 18 audiaţi/ Prejudiciu de peste 31 de milioane euro/ Aproape 20 de ţări implicate, inclusiv România

News.ro acum o ora
Europol a sprijinit o ampă acţiune condusă de Parchetul European (EPPO) la Berlin (Germania) şi Vilnius (Lituania), pentru anihilarea unei organizaţii criminale de contrabandă cu maşini grav avariate, periculoase, aduse din SUA în state ale Uniunii

Reacția Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași, după moartea a doi medici rezidenți și a unui brancardier: „Speculațiile nu se confirmă și sunt neîntemeiate”

Libertatea acum 53 minute
După ce doi medici rezidenți și un brancardier au murit, managerul Spitalului „Sfântul Spiridon” din Iași, Daniel Timofte, a transmis joi, 17 aprilie, că decesele acestora nu au legătură cu suprasolicitarea.

AEP anunţă că sâmbătă începe campania electorală pentru alegerile locale parţiale din 4 mai 2025

News.ro acum 3 ore
Autoritatea Electorală Permanentă anunţă că sâmbătă începe campania electorală pentru alegerile locale parţiale din 4 mai 2025 şi reaminteşte competitorilor electorali că, în campania electorală pentru alegerile locale parţiale, este interzisă folos

Traian Băsescu, apel către Elena Lasconi și Nicușor Dan: „Ştiu că este greu, dar trebuie s-o faceţi”

Libertatea acum 6 ore
Fostul președinte Traian Băsescu a lansat joi, 17 aprilie, un apel către Elena Lasconi și Nicușor Dan, candidați la alegerile prezidențiale 2025.

Crin Antonescu prezintă declarația dată în fața Securității, într-o conferință de presă, la ora 17.00

HotNews acum 33 minute
Crin Antonescu, candidatul PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a anunțat, joi, că va prezenta, într-o conferință de presă, conținutul documentelor de la CNSAS, după ce azi-dimineață a mers la sediul instituției pentru a studia dosaru care îl vi

Vremea

București
acum

23°
joi

10°/24°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
Iasi
acum

22°
joi

10°/22°
vin.

11°/22°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°
Constanta
acum

13°
joi

8°/16°
vin.

7°/13°
sâm.

9°/13°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

28°
joi

12°/28°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

29°
joi

15°/29°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/19°
dum.

10°/21°