„Deteriorarea fiscală pe care o traversăm nu are precedent ca magnitudine şi arie geografică” – remarca, pe bună dreptate, preşedintele Băncii Central Europene, Jean Claude Trichet, la 22 iulie 2010. Escaladarea datoriei externe în zona euro a impus înfiinţarea, la 9 mai 2010, a unui fond de criză, denumit „Facilitatea Europeană pentru Stabilitate Financiară”, care va colecta fonduri şi va oferi împrumuturi, sub rezerva unor condiţionalităţi, statelor eurozonei care întâmpină dificultăţi în finanţarea datoriei publice.
9 mai 1949 – 9 mai 2010, repere de integrare europeană
Analistul britanic Graham Bishop compara ziua de 9 mai 2010 cu data Declaraţiei Schuman, 9 mai 1949, considerând că prin Facilitatea Europeană pentru Stabilitate Financiară s-a postat o nouă piatră de hotar pe traseul integrării europene. Cât de oportună este comparaţia?
Totul a început cu un zvon: Europa vrea să-şi constituie propriul Fond Monetar European. Au urmat ezitările, dezminţirile, incertitudinile şi, în cele din urmă, compromisul: Facilitatea Europeană pentru Stabilitate Financiară, prescurtat EFSF, după denumirea din engleză, European Financial Stability Facility. Este EFSF un pui de F.M.I.? Fără a purta denumirea de „fond”, ea va opera cu lichidităţi şi va primi din partea statelor membre ale zonei euro o sumă de până la 440 mld. € drept garanţii, pe o perioadă de trei ani, constituind nucleul unui pachet de ajutor în valoare totală de 750 mld. €, din care să acorde împrumuturi statelor din eurozonă care au nevoie de bani. Considerată de la bun început un „vehicul cu scop special”, ţintind menţinerea stabilităţii financiare în zona euro prin furnizarea de asistenţă financiară statelor aflate în dificultate, EFSF s-a înregistrat la 7 iunie 2010, la Luxemburg, ca o societate cu răspundere limitată. Ea îşi propune să vândă obligaţiuni şi alte instrumente de cr