Se pare că, acum vreo câteva luni, românii ajunseseră să fie foarte preocupaţi de cum e vremea în Bilbor.
Cum se întâlneau pe stradă, primul lucru care apărea în discuţiile lor, după ce se salutau, era: „Oare o fi înnorat la Bilbor sau e soare?". O ţară întreagă nu mai putea să doarmă de grija vremii probabile din Bilbor, aşa că Realitatea TV a venit în întâmpinarea acestei necesităţi populare şi a început să prezinte, zilnic, şi ce se-ntâmplă acolo. Altfel nu ne putem explica de ce fata de la Meteo ne spunea care vor fi temperaturile din principalele oraşe ale ţării (Craiova, Timişoara, Iaşi, Cluj-Napoca etc.) şi - în mod constant - Bilbor.Vă întrebaţi, probabil, e ce Bilbor ăsta? E o comună din Harghita cu până în 3.000 de locuitori. De ce este aşa de importantă încât să afle o ţară întreagă cum e vremea acolo? Misterioase sunt căile televiziunii şi cum ştie ea ce-şi doreşte poporul să afle!...
Misterul interesului subit, vreme de câteva săptămâni, al celor de la Realitatea TV pentru comuna harghiteană s-a elucidat ceva mai târziu, când am putut vedea, tot la televizor, reclama pentru o nouă apă minerală, izvorâtă dintr-un „loc pe care natura l-a protejat cum a ştiut mai bine". Este vorba - ne spune o voce cavernoasă din off, care aproape că-ţi dă fiori - despre „ţinutul neatins al Bilborului". „Neatins"? La o populaţie de 3.000 de locuitori, se poate spune şi aşa. Îl ating doar ei, nimeni altcineva!
Despre ce vorbim aici? Nu ne interesează neapărat discursul spotului, care „ne abureşte" - pentru că multe alte reclame fac la fel, ascunzându-se în spatele aşa-ziselor metafore şi hiperbole. Problema este cu ceea ce s-a întâmplat înainte, când cei de la Realitatea TV ne-au servit, pe nepusă masă, teaser-uri, în cadrul emisiunii Meteo. Fără marcarea în vreun fel a faptului că era vorba de reclamă - deci publicitate mascată, vândută ca informaţie de int