Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Romii din România, fraudă de trei milioane de lire în Marea Britanie

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 27 iulie 2010 ·

Un grup infracţional de romi din România a fraudat statul britanic cu trei milioane de lire sterline, scrie presa din Marea Britanie.

Capul organizaţiei este Lavinia Olmazu, în vârstă de 31 de ani, de etnie romă. Ea a profitat de statutul de angajat al municipalităţii londoneze şi a obţinut ilegal ajutoare sociale pentru sute de persoane de etnie romă. Olmazu absolvise două facultăţi şi lucra într-un departament care se ocupa cu facilitarea incluziunii sociale a romilor.

Olmazu a reuşit să obţină, ilegal, sute de numere de asigurare. Grupul condus de femeie intenţiona să fraudeze statul britanic cu 12 milioane de lire. Se pare că greşeala infractorilor a fost că au decis să retragă asigurările de la un singur birou dedicat acestor operaţiuni.

Unul dintre inspectori a fost uimit de suma mare de bani retrasă de romi de la acest birou şi a contactat poliţia. Până la descoperirea fraudei, suma obţinută în mod ilegal s-a ridicat la trei milioane de lire. Lavinia Olmazu a recunoscut acuzaţiile, iar verdictul în acest proces va fi dat la 17 septembrie.

Olmazu, un recunoscut activist pentru drepturile romilor, a avut doi complici: Alin Enachi (29 de ani), un alt angajat al municipalităţii, şi Cristian Dumitru (29 de ani). Ultimul a fost condamnat deja la doi ani de închisoare, fiind socotit principal vinovat pentru obţinerea a 350 de numere de asigurare false.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Coco Gauff a câștigat în premieră Roland Garros

Gandul acum 6 ore
Coco Gauff a câștigat în premieră Roland Garros, după ce a învins-o în trei seturi, 6-7 (5/7), 6-2, 6-4, pe Arina Sablaneka, după o finală de 2 ore și 28 de minute. E al doilea trofeu de Grand Slam din cariera lui Coco Gauff, după US Open 2023, unde

O maşină a intrat într-un grup de oameni în oraşul german Passau

HotNews acum 7 ore
Un bărbat în vârstă de 48 de ani a fost arestat sâmbătă în oraşul Passau, în sudul Germaniei, după ce a pătruns cu maşina într-un grup de persoane în care se aflau inclusiv soţia şi fiica sa, incident despre care poliţia nu exclude posibilitatea să

VIDEO Doi copii au ajuns la spital, după ce tavanul unui loc de joacă s-a prăbuşit peste ei, în Botoșani

HotNews acum 12 ore
Incidentul a avut loc sâmbătă, iar în momentul prăbuşirii tavanului fals în interior se aflau 13 copii, anunță ISU Botoșani. Doi copii, de 10, respectiv 5 ani, au fost transportaţi la spital, după ce o parte din tavanul fals al unui loc de joacă s-a

Iranul susține că a obținut documente clasificate despre Israel

HotNews acum 9 ore
Televiziunea de stat iraniană a susținut sâmbătă că Iranul a obținut documente „sensibile” despre Israel, referitoare inclusiv la instalațiile nucleare israeliene, pe fondul tensiunilor dintre cele două țări inamice și negocierilor asupra programulu

Starea de alertă a fost prelungită la Praid cu încă 30 de zile. Când ar putea fi realizată devierea pârâului Corund

HotNews acum 6 ore
Starea de alertă a fost prelungită la Praid, în urma situaţiei de urgenţă provocate de inundarea salinei din localitate de către apele pârâului Corund, prefectura Harghita afirmând că prelungirea este de 30 de zile, începând cu 7 iunie, informează A

Cutremur de 5,3 în nordul Greciei, aproape de Muntele Athos

HotNews acum 9 ore
Un cutremur cu magnitudinea 5,3 s-a produs sâmbătă în nordul Greciei, în apropiere de Muntele Athos, un loc important pentru religia ortodoxă, în care se află numeroase mănăstiri, a anunțat Institutul de Geodinamică din Atena, transmite AFP. Seismul

Trump spune că prietenia sa cu Musk s-a terminat. Președintele îl avertizează să nu finanțeze opoziția democrată

HotNews acum 6 ore
Preşedintele american Donald Trump l-a ameninţat sâmbătă, într-un interviu telefonic pentru NBC News, pe fostul său colaborator miliardar Elon Musk cu „consecinţe serioase” dacă finanţează politicieni democraţi care candidează împotriva republicanil

201 de persoane au avut nevoie de îngrijiri MEDICALE la cel mai mare pelerinaj de Rusaliile catolice, de la Șumuleul Ciuc

Gandul acum 5 ore
Cel mai mare pelerinaj de Rusaliile catolice a avut parte și de incidente. De-a lungul desfășurării evenimentului, 201 de credincioși au avut nevoie de asistență medicală din partea personalul de pe Serviciului de Ambulanță Județean Harghita, cât și

JD Vance reacționează la disputa dintre Donald Trump și Elon Musk

Mediafax acum 6 ore
În cadrul unui podcast, vicepreședintele JD Vance a declarat că Musk a făcut o „mare greșeală” atacându-l pe Trump. Vance a mai declarat: „Îi voi fi mereu loial președintelui și sper ca, în cele din urmă, Elon să revină. Poate că acest lucru nu este

România a pierdut cu Austria, în al treilea meci din preliminariile Cupei Mondiale 2026

Mediafax acum 4 ore
Austria s-a impus cu scorul de 2-1 (1-0), la primul meci disputat în campania de calificare. Golurile austriecilor au fost marcate de Gregoritsch (min. 42) și Sabitzer (min. 60), în urma unei dominări constante a gazdelor. România a marcat în ultimu

Vremea

București
acum

17°
dum.

17°/31°
lun.

19°/30°
mar.

19°/27°
mie.

18°/29°
Iasi
acum

20°
dum.

20°/31°
lun.

17°/25°
mar.

17°/24°
mie.

15°/27°
Constanta
acum

14°
dum.

14°/25°
lun.

18°/25°
mar.

19°/22°
mie.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

17°/31°
lun.

14°/23°
mar.

12°/24°
mie.

14°/24°
Timisoara
acum

18°
dum.

18°/34°
lun.

14°/25°
mar.

12°/25°
mie.

18°/29°