Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Chiose“ le vede!

Publicat in GAZETA de SUD, marți 27 iulie 2010 ·

Universitatea Craiova/Severin - CFR Cluj 0-0. Jocul Ştiinţei a arătat consistenţă, iar rezultatul ar fi putut fi altul, în favoarea alb-albaştrilor, dacă măcar una dintre ocaziile avute de olteni (din prima repriză) s-ar fi şi materializat pe tabela de marcaj. În plus, trebuie spus că o lovitură de la 11 metri s-ar fi putut acorda în repriza a doua, atunci când Mihai Costea a fost ţinut cu mâna de fundaşul Panin. Arbitrul avea acoperire regulamentară să o acorde, dar arbitrii FIFA, cum este acest domn Al. Tudor, acordă mai greu lovituri de pedeapsă. CFR Cluj, campioana ediţiei trecute, este o echipă puternică şi cu multe valori în lot, dar sâmbătă, la peste 32 de grade Celsius, nu a prins o zi fastă. Există o explicaţie: cum spuneam, Universitatea lui Ţicleanu i-a opus rezistenţă şi oltenii au evoluat bine, adică s-a văzut „mâna“ noului antrenor. Păcat că Aurel Ţicleanu a fost adus târziu la echipă şi nu a avut timp pentru a face complet pregătirea de vară, iar asta se poate sesiza. Este o mare greşeală că Ţicleanu nu a fost adus din timp, dar acum discuţia s-a încheiat. Mai sunt de pus la punct unele probleme la echipă, iar „Chiose“ le ştie cel mai bine, însă începutul este bun.

Altfel ar fi fost desfăşurarea ostilităţilor pe terenul de joc dacă meciul ar fi avut loc în nocturnă, pe „Ion Oblemenco“, cu un stadion probabil arhiplin. Asta-i însă o problemă care ne depăşeşte. Atmosfera de pe „Municipalul“ din Turnu Severin - aşa cum am

văzut-o la TV - este una plăcută, pro Universitatea, dar nu se compară cu ce ar fi putut fi pe „Ion Oblemenco“.

Cu campioana CFR Cluj am jucat în plină căldură (meci început la ora 18.00), iar cu Victoria Brăneşti jucăm la ora 21.45! Ca la noi, în România.

Urmează un derbi în Ghencea, Steaua - Universitatea, deschis oricărui rezultat. Staff-ul tehnic al Stelei este alcătuit din foşti jucători şi antrenori ai Universit

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan și-a publicat declarația de AVERE. Documentul include și donațiile primite de șeful statului în campania electorală

Gandul acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, și-a publicat declarația de avere pe site-ul Administrației Prezidențiale, la scurt timp conferința de presă de luni dimineață. Documentul semnat include și donațiile și împrumuturile primite în campania electoral

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Eurostat: 27% din cetățenii Uniunii Europene nu își permit o vacanță de o săptămână. Românii, pe locul I

Gandul acum 18 minute
Aproximativ 27% din cetățenii UE cu vârsta de 16 ani sau peste nu și-au permis o săptămână de vacanță pe an departe de casă, informează Eurostat. Potrivit datelor pentru 2024, această pondere a scăzut cu 1,5 puncte procentuale față de 2023 și este s

Tânăr de 24 de ani, găsit mort la ieșire din Panticeu. Oficial de la Poliție!

Ziua Constanta acum 39 minute
Un tânăr de 24 de ani din Turda a fost găsit mort la ieșirea din localitatea Panticeu. Potrivit IPJ Cluj, echipajele medicale deplasate la fața locului au inițiat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, a fost constatat decesul

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Reuters: Două treimi dintre membrii biroului Departamentului Justiţiei care apărau în instanţă politicile lui Trump au demisionat. Posturile vacante sunt ocupate de persoane numite politic

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Unitatea din Departamentul Justiţiei (DOJ) din SUA însărcinată cu apărarea în instanţă împotriva contestărilor juridice ale politicilor emblematice ale administraţiei Trump – cum ar fi restricţionare

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 4 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 2 ore
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Guvernul alocă 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă, pentru achiziţia de echipamente de desalinizare a apei pentru administraţiile locale din judeţul Mureş, după dezastrul de la Salina Praid

News.ro acum 2 ore
Guvernul alocă, la propunerea Ministerului Dezvoltării, 17,8 milioane de lei din Fondul de Rezervă Bugetară pentru achiziţionarea de echipamente de desalinizare a apei în localităţile afectate din Judeţul Mureş, ca urmare a dezastrului de la Salina

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

34°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°