Pentru 36 din 59 de specialităţi medicale, Ministerul Sănătăţii (MS) a decis deja reducerea duratei de pregătire cu un an. Neonatologia, oftalmologia, pneumologia, chirurgia sau cardiologia, specializările în care este deficit de personal la Brăila, vor avea, din toamnă, o perioadă de pregătire mai scurtă.
Vezi aici care sunt specialităţile medicale la care se va studia un an mai puţin
Doctorii specialişti din Brăila salută măsura Ministerului Sănătăţii de a reduce rezidenţiatul cu un an pentru 36 de specialităţi medicale din cele 59.
Ei speră că astfel se va rezolva criza de doctori din Sănătatea brăileană. Din acest an, cea mai scurtă perioadă de rezidenţiat este de trei ani, iar cea mai lungă de şase ani.
„Eu am făcut trei ani rezidenţiat. Cred că reducerea perioadei nu este o problemă. Se învaţă atâţia ani în facultate plus rezidenţiatul, 13 ani de muncă. Când e rezident stă într-un centru universitar care costă. Iar după rezidenţiat tot sub îndrumarea unui medic este până capătă experienţă să se descurce singur", spune dr. Alexandru Baltă, medic primar obstetrică-ginecologie.
Criză de specialişti
Directorul coordonator al Direcţiei de Sănătate Publică, dr. Lavinia Craioveanu crede că ordinul MS vine şi în ajutorul rezidenţilor.
„Vor putea să lucreze mai repede şi vor ajunge mai repede în locurile unde lipsesc medici. Acum rămâne de văzut ce se va întâmpla cu materia şi cum va fi ea structurată dacă se renunţă la un an", a punctat dr. Craioveanu.
De aceeaşi părere este şi Violeta Măndiţă, oftalmolog: „Este drept că nu apuci într-o viaţă de om să înveţi tot ce trebuie, dar este bine ca perioada de rezidenţiat să se reducă. Abia după 10 ani ai drept de parafă şi este greu, mai ales că este criză de medici. Numai că unii probabil că vor pleca mai repede în afară, pe locuri mai bune şi mai bine plătite".
@