Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SIF-urile si-au continuat marti dimineata cresterea puternica, de peste 3%

Publicat in Daily Business, marți 27 iulie 2010 ·

Sectorul SIF-urilor si-a continuat marti dimineata avansul puternic de luni, de peste 3% in medie, in vreme ce restul actiunilor de la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) s-au apreciat cu 1,5% per ansamblu, dupa prima ora si jumatate a celei de-a doua sedinte a saptamanii.

Lichiditatea (valoarea tranzactiilor) la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) s-a apropiat de 10 milioane de lei (peste 2,3 milioane euro) dupa 80 de minute de tranzactii, aproape 50% din aceasta "recolta" fiind stransa in prima jumatate de ora.

Vestile bune de pe pietele externe au reaprins pofta de treaba a operatorilor care deja s-au intors din vacanta si care cred ca o luna de seceta in ringul BVB ar putea fi de ajuns.

"Nu cred ca a aparut un interes special din partea marilor investitori. Mai curand s-ar putea ca perioada de consolidare a nivelurilor indicilor din ultima luna sa se apropie de sfarsit. In plus, rezultatele multor companii occidentale sunt bune ca si multe din vestile de acolo. Ne apropiem si de sfarsitul vacantelor, cel putin pentru unii", a declarat in aceasta dimineata Mihai Piscan, broker la societatea de intermediere EFG Eurobank Securities.

Indicele BET, care arata evolutia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a crescut cu 2,01%, pana la 5.073,01 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a urcat cu 1,48%, pana la 2.964,26 puncte.

Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), s-a apreciat cu 3,52% pana la 22.786,97 puncte, iar indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena a crescut cu 2,27%, pana la 10.413,63 puncte.

Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 2,14%, pana la 468,35 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a crescut de 1,77%, la 726,80 puncte. Sectorul SIF-urilor si-a continuat marti dimin

Articolul in Daily Business >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 7 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 8 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 13 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 4 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Casa Albă: Trupele nord-coreene suferă pierderi masive pe frontul din Ucraina

News.ro acum 51 minute
Forţele nord-coreene se confruntă cu pierderi masive pe frontul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, numai în ultima săptămână o mie de soldaţi fiind ucişi sau răniţi în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 13 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 12 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 11 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

News.ro acum 12 ore
Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News. „Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick,

Un incendiu de proporții a mistuit Hotelul Morrison din Los Angeles, aflat pe coperta albumului „The Doors"

Adevarul acum 7 ore
Un incendiu violent a distrus hotelul Morrison din Los Angeles, un simbol istoric al oraşului şi cunoscut pentru că figura pe coperta legendarului album al trupei rock americane The Doors.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°