Este esenţial să se cunoască dinainte care sunt liniile de finanţare care vor fi disponibile, căci o documentaţie completă, cu şanse de reuşită nu se întocmeşte de azi pe mâine. Aproape toate autorităţile de management ale programelor operaţionale au publicat, de altfel, încă de la începutul anului, programul orientativ cu aceste lansări de apeluri, tocmai în ideea de a face derularea acestui proces, oricum destul de greoi, cât mai previzibilă. În cadrul fondurilor structurale, remarcăm două modalităţi de lansare pe piaţă a acestor posibilităţi de finanţare: ori prin apeluri periodice care cunosc un moment de început şi un altul de sfârşit al depunerii de proiecte (Programul Dezvoltarea Resurselor Umane, Programul Naţional pentru Dezvoltare Rurală, Programul Creşterea Competitivităţii Economice) sau cel al depunerii continue, până când se epuizează fondurile prevăzute pentru acel domeniu (cazul Programului Operaţional Dezvoltarea Capacitaţii Administrative sau cel Regional).
Cele mai multe posibilităţi de finanţare în această vară apar în cadrul Programului de Creştere a Competitivităţii Economice şi a celui de Dezvoltare a Resurselor Umane. Astfel, în cadrul primului, funcţionează o axă prioritară intitulată Un sistem de producţie inovativ şi ecoeficient cu un domeniu major de intervenţie, Investiţii productive şi pregătirea pentru competiţia pe piaţă a întreprinderilor, în special a IMM-urilor, care va oferi sprijin financiar în valoare de până la 1.075.000 lei acordat pentru investiţii în întreprinderile mici şi mijlocii, începând din luna iulie, dar şi un sprijin financiar în valoare cuprinsă între 1.075.001 - 6.450.000 lei, acordat pentru investiţii în întreprinderile mici şi mijlocii, linie de finanţare care va fi disponibilă din luna august. În cadrul aceleiaşi axe din Programul Creşterea Competitivităţii Economice, vor mai fi disponibile apelurile S