Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Notele de la BAC nu se justifică - Analiză stiinţifică pe baza "Clopotului lui Gauss"

Publicat in Adevarul, marți 27 iulie 2010 ·

Notele mari la Bacalareat arată că examenul nu a fost aşa de corect cum a spus Ministerul Educaţiei, arată o analiză a Asociaţiei pentru Educaţie şi Cercetare.

Citeşte şi:

Mai bine educatoare acasă decât învăţătoare navetistă

Ştefan Vlaston, preşedintele Edu-Cer, arată că la un calcul simplu, rezultatele de la Bacalaureat 2010 demontrează că examenul a fost incorect şi relevă o eterogenizare a populaţiei şcolare.

“Absenţa notelor de la proba de sport şi de la probele orale n-au mai permis însă “trecerea” uşoară peste baremul minim de 6, astfel încât un procent de 7% dintre candidaţi au căzut, deşi aveau note peste 5 la toate probele. Adăugat la procentul de 69% de promovaţi de anul acesta, rezultă un porcent foarte apropiat de cel din anii trecuţi, 76-79%”, explică Ştefan Vlaston.

Specialistul susţine că un procent de 43% din totalitatea notelor obţinute la Bac sunt mari, între 7 şi 10. Acest lucru nu verifică Clopotul lui Gauss, mijlocul prin care poate fi verificat cu uşurinţă modul în care s-a desfăşurat examenul. În loc să iasă cu o singură “cocoaşă”, Clopotul lui Gauss a ieşit cu două. Ştefan Vlaston analizează şi modul în care notele diferă în diversele judeţe.

Cunoscutîn matematică ca legea normală a repartiţiei, Clopotul lui Gauss este un grafic (în forma de clopot) şi funcţionează numai când lucrurile se desfăşoară în mod natural.

„Cum pot fi explicate diferenţele de până la 40 de puncte procentuale, între procentele de promovare ale judeţelor „fruntaşe” -Suceava, Constanţa, Mehedinţi, Hunedoara, Caraş-Severin, Bihor şi cele ale „codaşelor” -Ialomiţa, Galaţi, Dâmboviţa, Călăraşi?”, se întreabă Vlaston în analiza sa. Răspunsul este că în judeţele „fruntaşe” s-a instaurat o cultură a fraudei. În schimb, în judeţele codaşe nu s-a amorsat un sistem organizat de promovarea ilegală a examenul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primii români din diaspora au votat prin corespondență pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

HotNews acum o ora
Compania Naţională „Poşta Română” (CNPR) a anunţat, sâmbătă, recepţionarea primelor voturi prin corespondenţă trimise de către cetăţenii români din diaspora pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din 2024. „Această acţiune face parte din ang

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie, activat în Suceava: Două maşini, în care se aflau şapte persoane, s-au ciocnit/ Patru victime erau încarcerate/ Trei dintre acestea, declarate moarte, pentru a patra se fac manevre de resuscitare - FOTO, VIDEO

News.ro acum 21 minute
Două autoturisme s-au ciocnit, sâmbătă după-amiază, pe DN 2, în judeţul Suceava, în acestea aflându-se şapte persoane. Patru dintre victime, adulte, au fost încarcerate, trei din ele fiind declarate decedate. Pentru a patra se fac manevre de resusci

Lasconi cere SRI şi ANCOM să verifice dacă alegerile din acest an sunt influenţate de reţele

Mediafax acum 2 ore
„Fac un apel ferm la SRI şi ANCOM să clarifice dacă există dovezi că alegerile din acest an sunt ameninţate de reţelele de manipulare şi dezinformare. Alegerile noastre trebuie să fie un exemplu de corectitudine, pentru a nu exista niciun dubiu asup

Nicolae Ciucă: Cu PSD şi AUR la guvernare, România va intra în criză economică în anul 2025. Să le spunem oamenilor că tot ce trebuie să facă este să blocheze ascensiunea candidatului AUR

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, la Iaşi, că România va intra în criză economică în anul 2025 dacă PSD şi AUR vor ajunge la guvernare, el apreciind că una dintre marile probleme ale românilor rămâne nivelul ridicat al inflaţiei. ”Cu PSD

Accident grav, cu trei morți, în urma ciocnirii a două autoturisme. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Adevarul acum 13 minute
În localitatea Grăniceni, Suceava, pe DN2 a avut loc accident rutier între două autoturisme. Ajutoarele medicale au descarcerat victimele, trei au fost declarate decedate.

Un mesaj ascuns într-o sticlă a fost găsit în peretele unui far după 132 de ani

HotNews acum 3 ore
Descoperirea „unică în viață” a fost făcută de către inginerii care inspectau un far din sudul Scoției, scrie BBC. Scrisă cu peniță și cerneală, scrisoarea din sticlă care este datată 4 septembrie 1892 dezvăluie numele a trei ingineri care au instal

Porturi închise în Constanţa, din cauza vântului puternic

Mediafax acum 4 ore
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că „au fost suspendate manevrele navelor pentru transportul maritim şi fluvial în toate porturile de la Marea Neagră, din cauza vântului puternic”. În cursul dimineţii de sâm

Dobrogea, sub imperiul unui Cod Galben. De când intră în vigoare și cât durează

Ziua Constanta acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis azi, 09 noiembrie 2024, o atenționare meteo de tip COD GALBEN, valabilă în intervaul 09 noiembrie, ora 12.00 – 11 noiembrie, ora 10.00. Fenomene vizate sunt intensificări ale vântului în Dobrogea, sudu

Ciolacu, întrebat cu cine se vede în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale: În primul rând, staţi să intru eu în turul doi

News.ro acum 2 ore
Aflat într-o vizită în judeţul Neamţ, premierul Marcel Ciolacu, care este şi candidatul PSD la alegerile prezidenţiale, a fost întrebat cu cine se vede în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, el răspunzând că românii sunt cei care vor decide

Black Friday 2024 la eMAG: Vânzări de peste 896 milioane de lei, în creştere cu 22% faţă de anul trecut

Mediafax acum 2 ore
Produse cosmetice, suplimente şi îngrijire personală: 615.000 Băuturi, băcănie, hrană pentru animale şi curăţenie: 706.000 Jucării şi articole pentru copii: 399.000 Laptopuri, IT, birotică şi papetărie: 144.000 TV, audio-video, gaming şi cărţi: 98.0

Vremea

București
acum

sâm.

6°/10°
dum.

4°/7°
lun.

7°/9°
mar.

7°/11°
Iasi
acum

sâm.

3°/9°
dum.

5°/11°
lun.

3°/10°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

6°/10°
dum.

6°/13°
lun.

11°/13°
mar.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

4°/11°
dum.

1°/9°
lun.

3°/9°
mar.

3°/5°
Timisoara
acum

sâm.

5°/12°
dum.

3°/11°
lun.

3°/10°
mar.

4°/10°