Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dănciulescu a ales Dinamo

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 27 iulie 2010 ·

Chiar dacă se părea că va da curs ofertei de la nou-promovata FC Municipal Târgu-Mureş, atacantul Ionel Dănciulescu a semnat pe două sezoane cu echipa Dinamo Bucureşti. La finalul contractului, „Danciu” va avea 35 de ani şi ar putea deveni al treilea marcator din istoria Ligii I, cu cel puţin 15 goluri. „Le mulţumesc oamenilor de la Târgu-Mureş, îi apreciez în continuare, sunt extraordinari, dar trebuie să înţeleagă că mi-era greu să joc la altă echipă în România în afara lui Dinamo. Trecutul, prezentul şi viitorul meu au fost, sunt şi vor fi legate doar de Dinamo”, a declarat pentru gsp.ro, omul care în urmă cu două sezoane, înscria pentru Dinamo la meciul din Cupa României, de la Târgu-Mureş. Chiar dacă l-a ratat pe Dănciulescu, antrenorul FCM-ului nu este dezamăgit.”Cine nu îşi doreşte să joace la Târgu-Mureş, mai bine să nu vină aici şi să joace în altă parte”, a declarat Falub. Cu toate astea, antrenorul mureşenilor spune că ar avea nevoie de un atacant cu experienţă.”Am avea nevoie de un atacant cu experienţă care să fructifice şansele de gol pe care ni le creăm. Cu Braşovul am avut multe ocazii, chiar Vancea a avut câteva situaţii foarte bune, însă am ratat nepermis”, spune Falub. Altfel, după înfrângerea cu FC Braşov, „municipalii” urmează să se deplaseze la Vaslui. Echipa noastră va pleca încă de joi spre Vaslui. Partida va avea loc vineri, 30 iulie, de la ora 20.30 şi va fi transmisă în direct pe DigiSport. Până la duelul cu echipa noastră, vasluienii lui Lopez Caro au mai transferat un fundaş sârb. Este vorba despre Zeljko Djokici (27 de ani), care a evoluat ultima oară la formaţia greacă Panthrakikos şi poate juca atât pe postul de fundaş central, cât şi pe cel de fundaş dreapta.

Chiar dacă se părea că va da curs ofertei de la nou-promovata FC Municipal Târgu-Mureş, atacantul Ionel Dănciulescu a semnat pe două sezoane cu echipa Din

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 6 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 2 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 10 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A renunțat la cariera în Bioinginerie Medicală și s-a făcut pompier, pentru a salva vieți. Cine este Alexandra Carla Poliec

Gandul acum 3 ore
Alexandra Carla Poliec este o tânără de 23 de ani din Botoșani. Ea este absolventă de bioinginerie medicală, iar vineri a depus jurământul militar la Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldeşti, potrivit unui comu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

16°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°