Într-o lună de zile, Spitalul TBC se va desfiinţa, urmând să devină o secţie subordonată Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti.
Aseară, Consiliul Judeţean a aprobat, în şedinţă ordinară, desfiinţarea Spitalului de Pneumoftiziologie „Sf. Ilie“ din Piteşti (recunoscut ca Spitalul TBC) şi transformarea sa în secţie de specialitate a Spitalului Judeţean Argeş.
Hotărârea va fi transmisă către Ministerul Sănătăţii, după care va merge către Guvern, urmând ca mutarea efectivă a celor 30 de paturi, a celor 33 de pacienţi şi a cadrelor medicale să se efectueze peste cel puţin o lună, în noul spaţiu amenajat în curtea din spatele Spitalului de Psihiatrie din Piteşti.
„Totul se va finaliza prin hotărâre de Guvern, pe care o aşteptăm şi noi pentru a decide cum şi când mutăm totul. Cert este că numărul de paturi, stabilit la 30 pe 2 iunie, va rămâne acelaşi”, ne-a declarat Anca Alexandrescu, director coordonator al Direcţiei de Sănătate Publică Argeş.
„În principiu, numărul cadrelor medicale va rămâne acelaşi, cu excepţia a una sau două asistente care, probabil, vor fi transferate la altă secţie a Spitalului Judeţean. Noi vom funcţiona în continuare la fel, activitatea nu ne va fi afectată”, ne-a spus medicul Răzvan Marmandiu, directorul Spitalului TBC.