Luminiţa Cuna este o româncă a cărei pasiune este să descopere lumea îndepărtată şi plină de mister din America Latină. Sursa: LUMINITA CUNASursa: LUMINITA CUNASursa: LUMINITA CUNASursa: LUMINITA CUNASursa: LUMINITA CUNASursa: LUMINITA CUNA

1 /.

Ultima oară, Luminiţa ne-a scris despre o nuntă în jungla Ecuadorului, la care a fost martoră. Astăzi, ne scris despre obiceiurile aproape pierdute ale civilizaţiei maia, în sudul Mexicului. Este vorba despre un scurt popar în oraşul San Cristobal, cu piaţa lui de textile viu-colorate şi despre un ritual pe care nici măcar mexicanii nu-l mai recunosc.

.....

Mă plimbam prin piaţa de textile a fermecătorului oraş colonial San Cristobal de las Casas, unde maiaşii din satele învecinate îşi vindeau ţesăturile viu colorate, bijuteriile din seminţe naturale şi suvenirurile pentru turişti. Eram în Chaiapas, cel mai sudic stat al Mexicului, renumit prin frumuseţea naturii, diversitatea culturală (o pătrime din populaţie este maiaşa) şi rebeliunile zapatiste din anii ‘90. Vrând să mă ascund o clipă de dogoarea soarelui şi zarva pieţii, am intrat într-o biserică, Templo de la Caridad.

Am păşit pe scările roase de timp, am trecut de poartă masivă de lemn şi am pătruns în răcoarea întunecată a lăcaşului. Altarul principal adăpostea într-o vitrină de sticlă un Iisus crucificat, străjuit de statuile unor sfinţi. În dreapta bisericii se afla un altar mai micuţ dedicat Fecioarei Maria “Virgen de la Caridad”, patroana lăcaşului, reprezentată de o statuie în mărime naturală, îmbrăcată în mătăsuri galbene şi dantele albe. Două femei maiaşe şuşoteau în băncile din faţa Sfintei Fecioare. În faţa altarului principal, pe lespezile de piatră luminate de câteva raze de soare, un bărbat mic, tuciuriu, îmbrăcat în cojoc negru de miel specific maiaşilor Tzotzil din zonă, stătea pe un scăunel şi se rugă cu voce t