Dacă trăiești în Statele Unite sau Canada, tot ce trebuie să faci este să introduci codul poștal aici. Dacă trăiești în afara Statelor Unite sau Canadei, poți folosi link-ul acesta. După ce te uiți la fotografii, vezi lista întreagă a celor gata să se lase închiriați și le citești cu atenție profilul, tot ce trebuie să mai faci este să te înregistrezi aici, să-ți plătești cotizația și odată devenit membru al RentAFriend.com toată lumea este la picioarele tale.
Închiriatul unui prieten începe de la 10 dolari pe oră, dar prețul este negociabil. Poți găsi prieteni de închiriat pentru mai orice activitate ce te pasionează – echitație, învățatul unei limbi străine, dans, arte marțiale, golf și schi, plimbări în parc și vizitarea de muzee, poezie, proză și desen, degustare de vinuri sau însușirea codului bunelor maniere, înot sau alpinism etc.
La 25 iulie, puteai să alegi dintr-o listă de 218.000 de persoane gata să se lase închiriate.
Se primesc și sugestii pentru lărgirea “spectrului tematic”. Eu, unul, aș sugera politica. O franciză în România ar fi o afacere extrem de bănoasă, mai ales dacă s-ar afla sub controlul partidelor parlamentare. Ilustrație & Copyright © 2010: ALEX DIMITROV
În afara redresării economiei, RentAFriend.ro ar clarifica, o dată pentru totdeauna, statutul independenților. O meserie demnă de toată stima ar fi recunoscută chiar de legiuitori.
O altă sugestie – prieten și călăuză pentru extratereștri. Cu așa ceva, tursimul urban din România ar atinge, în sfârșit, cotele cunoscute de agroturism pe vremea neuitaților minștri Menumorut și Deceneu.
Ilustraţie & Copyright 2010: ION BARBU
(Pe cititorii platformei VoxPublica interesați să comenteze acest text îi aștept aici)
Dacă trăiești în Statele Unite sau Canada, tot ce trebuie să faci este să introduci codul poștal aici. Dacă trăiești în afara Statelor Unit