Doi dintre cei şase bandiţi care, pe 15 septembrie 2009, au furat un milion de euro dintr-o blindată, în Pasul Gutâi din Maramureş, s-au dat de gol singuri! Hoţii au fost înregistraţi în timp ce discutau în arest.
Probe ADN, declaraţii a 50 de martori, înregistrări video, urme lăsate “la greu” în maşinile furate şi apoi folosite la atacul asupra blindatei înţesate cu un milion de euro, dar şi în zona Pasului Gutâi, Maramureş - acolo unde s-a consumat jaful armat. Nimic din toate aceste dovezi nu i-au putut convinge pe tâlharii Ioan Ursuţ (52 de ani) şi pe italianul Massimo Loddo (33 de ani) să-şi dezlege limbile şi să se “spovedească” anchetatorilor. Atunci, oamenii legii au urzit un plan, cu acoperire legală, prin care să-i facă pe Ursuţ şi pe Loddo să se deconspire.
Credeau că sunt singuri în cameră
Aşa se face că românul şi italianul au avut ocazia ca, sub diverse pretexte gândite de oamenii legii, să se întâlnească de trei ori în arest şi să stea de vorbă, chipurile, între patru ochi. Discuţiile înregistrate cuvânt cu cuvânt, în care se pomenea de banii furaţi, de combinezoanele militare folosite de membrii comandoului care a atacat maşina în Pasul Gutâi sau de siguranţa că nu există probe împotriva lor, i-au înfundat definitiv. Ioan Ursuţ şi Massimo Loddo aşteaptă acum să fie judecaţi pentru furt, lipsire de libertate, tâlhărie, uzurparea de calităţi oficiale şi nere spectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Pasaje din discuţiile purtate în puşcărie de Ursuţ cu Loddo
Ursuţ: Nu au însă probe, înţelegi? S-au găsit haine la 30 de minute de locul ăla (...). Trebuie făcută legătura între locul faptei cu toate dovezile care să mă implice pe mine, dar nu au găsit nimic (...). După şase luni poţi fi eliberat dacă nu au probe (...).
Loddo: Banii româneşti (n.r. - 3.971.000 lei) sunt în cont, nu am cumpăr