Afacerile producătorului clujean de cosmetice Farmec SA au crescut în primul semestru al anului cu 10% faţă de acelaşi interval de anul trecut. Principala creştere este înregistrată de vânzările produselor Gerovital.
Cifra de afaceri a companiei clujene a ajuns în S1 la 46,7 milioane de lei, potrivit unei informări a Farmec. Cota de piaţă a producătorului, pe segmentul produselor de îngrijire a feţei, a crescut la 25,3%, potrivit unor rezultate citate de companie, în vreme ce cota valorică, pe acelaşi segment, a crescut cu două puncte procentuale, la 18,8%, în lunile martie şi aprilie ale anului.
„Creşterea a fost susţinută în primul rând de reinventarea brandului Gerovital, prin lansarea gamei revoluţionare Gerovital H3 Evolution, care a fost foarte bine primită de piaţă, dar şi de vânzările produselor Aslavital”, a explicat directorul Mircea Turdean. „Pentru a doua jumătate a anului pregătim alte lansări şi o campanie de comunicare despre care vom vorbi în toamnă”, a mai spus el.
Gerovital deţinea în primele patru luni ale anului o cotă cantitativă de 13,8%.