Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se gândesc băncile, acum că au analizele la zi, să reia creditarea?

Publicat in Ziarul Financiar, marți 27 iulie 2010 ·

Testele de stres au scos la iveală că majoritatea băncilor europene sunt sănătoase. Acum, că acest obstacol a fost trecut, în faţă iese un altul, nu mai puţin dificil. Băncile trebuie să strângă miliarde de dolari prin finanţare pe termen lung pentru a putea oferi noi credite, scrie The Wall Street Journal.

Este în joc revenirea din criză a Europei. Companiile de pe vechiul continent sunt dependente de finanţarea de la bănci. Dacă băncile nu reuşesc să convingă investitorii de pe pieţele de obligaţiuni, nu vor putea acorda credite pe termen lung care să permită afacerilor să realizeze din nou investiţii.

Companiile non-financiare din zona euro depind în proporţie de 70% de creditele oferite de bănci pentru refinanţarea datoriilor, în timp ce în Statele Unite, afacerile obţin circa 80% din fonduri pe pieţele de capital.

Efect de scurtă durată

"Rezultatele testelor de stres au calmat pentru o scurtă perioadă pieţele, însă discuţiile despre relevanţa lor le vor afecta credibilitatea", crede Dragoş Cabat, analist financiar. El este de acord însă cu analiştii că rezultatele nu sunt atât de elocvente pe cât s-a dorit, pentru că există domenii ce nu au fost acoperite de testele de stres. "Testele nu se referă la portofoliul de credite şi la bilanţ, ci doar la ce tranzacţionează băncile, deci imaginea oferită este limitată", adaugă el.

Până la publicarea rezultatelor testelor de stres, pe care le-au picat doar şapte din cele 91 de bănci europene, tot mai mulţi jucători întâmpinau dificultăţi pe pieţele financiare, unde trebuia să plătească dobânzi record pentru a se împrumuta.

Autorităţile şi guvernele europene sperau că rezultatele vor ajuta băncile, astfel investitorii vor cumpăra obligaţiuni, iar băncile vor avea bani pentru credite.

Există însă şi voci care spun că testele de stres nu influenţează creditarea.

"Deşi dob

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 59 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Vreme tropicală în România. Cod roșu de caniculă și disconfort termic ridicat!

Ziua Constanta acum 12 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod roșu de caniculă și disconfort termic pentru șase județe din țară. Valul de căldură se va intensifica în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul B

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum 37 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum 22 minute
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 10 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 2 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Trump publică dosarele secrete FBI despre Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei

BusinessMagazin acum 15 minute
Administraţia Trump a publicat dosarele FBI despre supravegherea lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei liderului pentru drepturile civile. Cele aproximativ 200.000 de pagini au fost sigilate din 1977.

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°