În martie 2011 România ar trebui să intre în spaţiul Schengen. Cu alte cuvinte, graniţa cu Ungaria (şi cu Bulgaria, dacă îşi fac şi ei temele la timp) dispare în practică, altfel decât o linie convenţională pe hartă, ca la trecerea din Prahova în Ilfov. Sursa: EVZ
Nu se mai face niciun control de documente prin oprirea călătorilor sau mărfurilor, pentru că nu va mai exista nicio gheretă în care să stea vreun băiat cu chipiu, eliminându-se astfel costuri de business importante.
De asemenea, zborul din aeroporturile internaţionale ale României către o ţară membră UE va decurge ca de la Bucureşti la Cluj: control de securitate şi atât. Alături de adoptarea monedei euro, pe care văd că politicenii români vor s-o mai amâne, profitând de criza economică, intrarea în Schengen consfinţeşte la modul practic alipirea unui stat la nucleul central al Uniunii Europene, din care o eventuală ieşire este tot mai puţin probabilă.
Ca să ne ajute să realizăm acest vis secular - literalmente, pentru că pregătirea pentru integrare în Europa a debutat la noi chiar cu formarea statului român modern în 1859, de când a început copierea de instituţii şi alinierea la acquis modernităţii, ca şi lucrările la primul mare proiect de infrastructură finanţat de europeni, anume regularizarea braţului Sulina de către Comisia Europeană a Dunării - UE ne-a alocat cam jumătate de miliard de euro şi ne-a dat o listă cu sarcini de îndeplinit. Iar noi ne-am băgat picioarele, în stilul cunoscut.
Primii doi ani după aderarea la Uniune am lălăit-o în ideea că este destulă vreme până în 2011, slavă Domnului. Noi aveam o serie lungă de alegeri în faţă, politicienii nu puteau fi deranjaţi cu fleacuri precum Schengen, STS avea alte însărcinări de campanie, contrabanda cu ţigări şi mărfuri contrafăcute pe la graniţe şi prin Portul Constanţa alimenta conturile cui treb
