Petru Mihai (62 de ani), din comuna Mărăcineni, cultivă de 15 ani pomi exotici pe care îi vinde amatorilor de citrice. Un lămâi costă 50 de lei, iar unul care aproape este în rod ajunge şi la 1.500 de lei. Avantajul este că îţi poţi face limonadă cu fructe proaspăt culese.
Imediat ce ieşi din Piteşti, la numai câţiva kilometri distanţă pe drumul spre Câmpulung, zeci de comercianţi de fructe şi de legume de la Mărăcineni şi Ştefăneşti. Oamenii vând direct la poartă şi, majoritatea, au fost angajaţi ai institutului pomicol din apropiere. O curte atrage atenţia. Este plină de ghivece cu fructe mai puţin obişnuite. „Am cumpărat primul lămâi în urmă cu 15 ani ani, de la un prieten care l-a adus din străinătate. De atunci, i-am înmulţit", a explicat proprietarul „livezii", Petru Mihai.
Bărbatul a lucrat mai bine de 20 de ani la institutul pomicol unde a învăţat totul despre cum să-şi îngrijească grădina. A luat lămâii, i-a aclimatizat, iar acum produce şi îi vinde ca plante decorative, dar şi pentru fructe. „Am venit să cumpăr fructe direct de la producător, dar m-am oprit aici pentru că am văzut lămâii. E prima dată când văd atât de mulţi. Am vrut să pun mâna şi pe fructe, dar nu m-a lăsat proprietarul", a spus Bogdan Neag, un client de-al lui Petru Mihai.
Lămâi zemoase, din curte
De altfel, piesa de rezistenţă a livezii din curte este un lămâi care are deja 10 ani şi în fiecare an rodeşte. Este „piesa de rezistenţă a colecţiei" sale, după cum spune proprietarul, pentru că pomul a început să dea rod. „Face flori toată vara şi fructe mari, zemoase, aromate, ca la mama lor, la tropice. Face zeci de flori, dar nu toate rodesc. Îl ţin în curte, deşi nu e bine că mai vin clienţii şi au tendinţa să-i rupă fructele", a explicat proprietarul. Preţul de vânzare al acestui copăcel de aproape doi metri este de 1.500 de lei.
Petru Mihai este mulţumit de v