Începând de mâine şi până pe 30 iulie, Gruparea Navală Permanentă pentru Lupta Împotriva Minelor a NATO (SNMCMG-2) va efectua, o vizită în portul Constanţa. Din cadrul Grupării fac parte Nava de Comandament şi sprijin logistic HS ALIAKMON (Grecia) şi navele de luptă împotriva minelor ITS RIMINI (Italia), TCG AMSARA (Turcia), SPS SEGURA(Spania) şi HS KALLISTRO (Grecia).
Pe parcursul vizitei la Constanţa, o delegaţie condusă de comandantul Grupării, comandorul Georgios PELEKANAKIS (Grecia), va efectua vizite la Comandamentul Flotei şi la autorităţile locale, iar membrii echipajelor navelor vor avea posibilitatea de a vizita cele mai importante obiective turistice din oraşul Constanţa şi din staţiunea Mamaia.
Tot mâine, începând cu ora 16.00, la bordul HS ALIAKMON, care va fi acostată la Dana RO-RO a portului Constanţa, va avea loc o conferinţă de presă susţinută de comandantul Grupării. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Începând de mâine şi până pe 30 iulie, Gruparea Navală Permanentă pentru Lupta Împotriva Minelor a NATO (SNMCMG-2) va efectua, o vizită în portul Constanţa. Din cadrul Grupării fac parte Nava de Comandament şi sprijin logistic HS ALIAKMON (Grecia) şi navele de luptă împotriva minelor ITS RIMINI (Italia), TCG AMSARA (Turcia), SPS SEGURA(Spania) şi HS KALLISTRO (Grecia).
Pe parcursul vizitei la Constanţa, o delegaţie condusă de comandantul Grupării, comandorul Georgios PELEKANAKIS (Grecia), va efectua vizite la Comandamentul Flotei şi la autorităţile locale, iar membrii echipajelor navelor vor avea posibilitatea de a vizita cele mai importante obiective turisti