Judeţul Bihor e pe primul loc în ţară privind numărul de solicitări depuse în cadrul programului "Casa Verde", prin care se acordă finanţare pentru instalaţii care utilizează energie regenerabilă. În trei săptămâni, 661 de bihoreni şi-au depus dosare, cei mai mulţi dintre ei optând pentru instalarea de panouri solare.
"Fondurile pentru Bihor, adică 3.045.392 lei, au fost epuizate, însă preluăm în continuare dosare, întrucât sunt judeţe unde fondurile nu s-au epuizat, iar banii nefolosiţi de acestea vor fi redistribuiţi", a explicat Loredana Ţîrţ, purtătorul de cuvânt al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor. Aplicanţii care vor fi validaţi ca eligibili de Agenţia Fondului de Mediu se vor regăsi pe site-ul instituţiei.
În cadrul programului "Casa Verde", orice persoană fizică poate primi până la 6.000 de lei pentru instalarea de panouri solare, până la 8.000 de lei pentru montarea unor pompe de căldură şi până la 6.000 de lei pentru instalaţiile de producere a energiei termice pe bază de peleţi, brichete, tocătură lemnoasă. Toţi cei interesaţi pot obţine mai multe detalii despre program la APM Bihor sau pe site-ul www.afm.ro.
Judeţul Bihor e pe primul loc în ţară privind numărul de solicitări depuse în cadrul programului "Casa Verde", prin care se acordă finanţare pentru instalaţii care utilizează energie regenerabilă. În trei săptămâni, 661 de bihoreni şi-au depus dosare, cei mai mulţi dintre ei optând pentru instalarea de panouri solare.
"Fondurile pentru Bihor, adică 3.045.392 lei, au fost epuizate, însă preluăm în continuare dosare, întrucât sunt judeţe unde fondurile nu s-au epuizat, iar banii nefolosiţi de acestea vor fi redistribuiţi", a explicat Loredana Ţîrţ, purtătorul de cuvânt al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor. Aplicanţii care vor fi validaţi ca eligibili de Agenţia Fondului de Mediu se vor regăsi pe site-ul instituţie