De 20 de ani nu am obosit. Cel puţin nu unii dintre noi. Reacţionăm la fel, cu aceeaşi isterie. Tokes Laszlo nu spune nimic nou. Păcat că totuşi nimeni nu-l ascultă şi nu caută să vadă dacă acesta chiar are ceva de spus sau dacă nu cumva e lipsit de conţinut. Preferăm însă să-l încălţăm cu câte o plângere penală pentru trădare.

În 1997 l-am întâlnit în carne şi oase pentru prima oară. Am aşteptat preţ de câteva clipe, da, la coadă, am zâmbit şi în cea mai curată română de care eram în stare, i-am strâns mâna şi i-am spus că mă bucură ceea ce face. Provoacă. Nu era nicio ironie. Decorul: acelaşi ca şi în aceste zile. Universitatea de Vară de la Tusvanyos. Personajul e neschimbat, doar încărunţit: Tokes Laszlo. Am mai scris despre el pe VoxPublica şi am ezitat în aceste zile să vorbesc despre ceea ce s-a întâmplat acum în Secuime. Nu de alta, dar pe lângă faptul că voi fi considerat trădător de ţară, voi fi pus la zid şi pentru că pe final, îl voi lăuda pe Traian Băsescu.

Tokes Laszlo vorbeşte de 20 de ani despre aceleaşi lucruri: despre autonomia Ţinutului Secuiesc, despre afirmarea comunităţii maghiare, despre decomunizarea societăţii româneşti, despre reconcilierea româno-maghiară (nu, nu e nicio antiteză în această construcţie). Ce-i drept, uneori bate câmpii sau oricum, confundă epocile atunci când vorbeşte despre planuri secrete ale autorităţilor române de a românizare a judeţelor din Secuime (deşi nu cred că sunt puţini românii care se gândesc că asta ar putea fi o soluţie).

Tokes s-a dus şi în acest an la Tuşnad şi a vorbit despre autonomie. A spus că maghiarimea ar trebui să preia modelul autonomiei kosovare şi catalane, eventual să iasă în stradă pentru a-şi clama drepturile. Previzibil, majoritatea s-a inflamat. De peste tot au început pocnitorile, ca într-un concurs de frumuseţe în care premiul I era câştigat de cine îi arde una mai tare