Astăzi debutează la Barcelona Campionatele Europene de Atletism. Rămâi pe adevarul.ro pentru a vedea rezultatele înregistrate de sportivii români pe parcursul primei zile.
Două finale au loc astăzi. La 20 de km marş masculin, Silviu Casandra a obţinut locul 15 iar la 10.000 de metri, probă care va avea loc în sesiunea de seară, vom fi reprezentaţi de Marius Ionescu. Ceilalţi sportivi români vor intra în focul calificărilor.
Iată programul complet al zilei de marţi (va fi updatat cu rezultatele).
9:05 Silviu Casandra 20 km marş finala - locul 15 din 23 de atleţi care au terminat cursa. Au luiat startul 27 de sportivi. Finala a fost câştigată de rusul Stanislav Emelianov, cu timpul de o oră, 20 de minute şi 10 secunde.Casandra s-a aflat în plutonul fruntaş în primii cinci kilometri apoi însă a scăzut ritmul. La jumătatea cursei se afla deja pe locul 10 şi a mai cedat alte patru locuri până la final.
11:00 Angela Morosanu (foto) 400 m garduri serii - a avansat în semifinale după ce s-a clasat pe primul loc, cu timpul de 55 de secunde şi 11 sutimi, în calificările primei serii. Semifinalele au loc miercuri.
12:00 Catalin Campeanu 400 m serii - s-a calificat în semifinale cu timpul de 46 de secunde şi 17 sutimi. Rezultatul reprezintă recordul carierei pentru sportivul român. Semifinalele au loc miercuri.
13:30 Cornelia Deiac lungime calificări - a ratat calificarea în finală. Deiac a sărit 6,46 metri din prima încercare, performanţă repetată şi la a doua, iar la ultima a sărit mai slab, 6,34 metri. La final a ocupat locul 9 în grupa B de calificare
13:30 Viorica Ţigău lungime calificări - a ratat calificarea în finală. Ea a debutat cu o săritură de 6,21 metri, pe a doua a ratat-o, la fel ca şi pe ultima. La final a ocupat locul 12 în grupa B de calificare. În finală s-au calificat primele şase clasate din am