Ţăranii noştri, câţi au mai rămas, fac acelaşi lucru: cresc roşiile cu bălegar, fără substanţe to-xice. Dar agricultura de subzistenţă e doar pentru ei. Pe piaţă, s-au schimbat multe: clima, dorinţa producătorului de a scoate profit şi psihologia cumpărătorului.

Înainte, le puneau afară, în câmp, şi aveau să culeagă toată vara. Acum, spun că nici de mâncare n-ar mai aduna să le-ajungă. „Nu stropeam castraveţii niciodată, da’ era altu’ timpu’ înainte“, zice Păuna Iovescu. S-au schimbat şi clima, şi soarele, care încinge în neştire, şi oamenii. S-a modificat filosofia cumpărătorului, descrie piaţa Ştefan Grigore, şeful serviciului inspecţie din cadrul Direcţiei Agricole pentru Dezvoltare Rurală Dolj. „Acum vrea lucruri care să arate bine, să fie frumos ambalate. Ignoră însă ceea ce este esenţial - calitatea, absenţa substanţelor nutritive şi a vitaminelor, pe de o parte, şi prezenţa substanţelor de întreţinere, efectele toxice“.

Solariile

Îi ziceau „inima boului“: mare, aproape diformă, roşie ca sângele şi plină de seminţe. Miezul îi era cărnos şi gustos ca mijlocul unei lubeniţe coapte. Acum nu se mai găseşte pe piaţă. „Tipul ăsta de roşie ţine câteva zile şi pe urmă se moleşeşte, începe să se strice. Oamenii cultivă doar pentru ei“, spune Mihaela Roşca. În solar, căldura e aproape insuportabilă. Stropi de apă încep să apară pe piele în mai puţin de un minut de când ai intrat. Miros de folie încinsă, de frunze şi nisip întărâtat de picuri. Familia Roşca are şase solarii la Işalniţa. Cu roşii, castraveţi, fasole. Încep de primăvara. Pun răsadurile într-o zi. Fac echipă mare, cu femei care au lucrat înainte la sere şi cu oameni care să ajute la cărat sau la făcut gropi. După ce cresc, o dată la trei zile, vin să dea copilii (lăstari mici, altoiţi) după aţă. Pentru roşii, intră în solar la cinci zile, să le întreţină. Pun de două ori pe an