Grupul Şcolar "Timpuri Noi" a terminat sesiunea de Bacalaureat cu 0% promovabilitate. Poveştile elevilor despre atmosfera din şcoală sunt edificatoare.
Curtea Grupului Şcolar "Timpuri Noi" din Dristor e păzită de şapte bodyguarzi, deşi suntem la sfârşitul lunii iulie şi locul e pustiu. Directoarea Gabriela Lungu e inaccesibilă. Gardienii BGS iau echipa EVZ de umeri, blocând intrarea în curte, iar secretara se jură că "şefa" e la "nişte cursuri".
Revenim după ora 13.00, dar acum nu mai e nici secretara. "Are un deces în familie", e scuza fără pic de credibilitate a unui bodyguard. Lângă cei şapte agenţi, un maidanez adulmecă în van ambalajul unui pachet de biscuiţi.
Directoarea Lungu e surmenată după ce nici un absolvent al liceului nu a fost în stare să ia Bacul. "Se ascunde", recunoaşte sincer inspectorul Marin Banu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Bucureşti (ISMB). Vreo zece televiziuni şi alte şase ziare au căutat-o, nimeni n-a găsit-o. Ce final mai trist pentru şcoala din România decât un director care se ascunde în gaură de şarpe?
"Toţi profesorii erau reci şi obosiţi"
Nu se ştie aproape nimic despre atmosfera de lucru într-un liceu în care nu există niciun absolvent. Mărturiile de mai jos reconstituie acest tablou.
Radu a terminat la zi la "Timpuri Noi". A picat chimia cu 3,80. N-a făcut meditaţii şi niciun profesor de la şcoală nu l-a tras de mânecă. L-am găsit pe Facebook şi a fost de acord să ne povestească atmosfera "şcolară" de la un liceu unde nimeni nu ia Bac-ul dacă promitem că nu-i dăm numele la ziar. Radu e un pseudonim.
"Eu am avut un caiet universal pentru toată clasa a doişpea, iar la fiecare materie profesorii se schimbau de la o lună la alta. Tot apărea altul, era durere... Nu puteai avea nicio relaţie, să te lipeşti de ei, toţi erau reci şi obosiţi"