Mai mulţi rugbişti au părăsit în această vară Universitatea Cluj după ce lipsa fondurilor a lovit din plin sportul cu balonul oval.
Secţia de rugby a Clubului Sportiv Universitatea este de ani buni într-un veritabil colaps financiar, iar atragerea investitorilor spre Cluj pare să devină o himeră. Situaţia economică precară a echipei a constrâns principalii “pioni” din sezoanele trecute să se orienteze spre alte zări, condiţii în care tehnicianul Octavian Chihaia, unul dintre “ultimii mohicani” de la “U”, se va baza la reluarea campionatului pe un lot tânăr, alcătuit cu preponderenţă din juniori crescuţi de club. Nu mai puţin de opt sportivi legitimaţi la Universitatea, între care Banu, Gorcioaia, Pungea sau fraţii Târpescu, au părăsit echipa în pauza competiţională, forţaţi de incertitudinea financiară care a dominat rugbyul clujean în ultimii ani. Deşi se află în faţa unei situaţii fără precedent, oficialii clujeni sunt hotărâţi să o ia de la zero cu jucători din pepiniera proprie, chiar dacă majoritatea au intrat în vizorul altor echipe. “Din păcate, au plecat şapte-opt jucători, principala cauză fiind latura financiară. Vagner a luat drumul Italiei, la fel şi fraţii Târpescu, care au plecat la muncă, alături de părinţi. Pungea şi Vasiliu au ajuns la Dinamo, Gorcioaia în liga secundă franceză, iar Banu şi Raţiu în Ungaria. Chiar şi aşa, nu se pune problema să nu încheiem campionatul. Vom încerca să facem o figură frumoasă peste tot. Avem la dispoziţie în jur de 30 de jucători, dar majoritatea sunt tineri, la început de drum. Şi în cazul lor, ne-am făcut un obicei din a-i creşte pentru alţii. Avem juniori de perspectivă, dar nu reuşim să îi ţinem la Cluj”, a punctat antrenorul Chihaia. El a subliniat că lipsa banilor a făcut imposibilă efectuarea unui cantonament în pauza competiţională, iar sportivii s-au pregătit pe plan local. “Nu am susţinut niciun cantona