Sondajele de opinie corect operate sunt, uneori, respinse cu violenţă, dar, de multe ori, supraevaluate, rezultatele lor fiind extrapolate masiv şi neglijent.

Sondajele nuexplică prea mult, ele sunt, în mod frecvent, o fotogramă a unei stări de fapt,a unei situaţii sociale. Mai important însă este faptul că rezultatele lor suntnişte fotograme care surprind realitatea dintr-un anumit unghi, doar dintr-opoziţie. Uneori, pe baza lor se dau verdicte prea nete,se pun sentinţe sau se trag concluzii aiuritoare. Noi, sociologii, ştim căprocentele dintr-un sondaj pot fi, adesea, mai mult semnul că acolo este cevade explicat şi că avem de străbătut alte cărări ale documentării sau aleexplicaţiei. Reconstituind prinîntrebări sau răspunsuri percepţiile ori reprezentările sociale, ştim însă cămulte dintre imaginile şi măsurătorile noastre sunt perisabile, influenţate decontextul social sau politic de moment, de agenda publică sau de campaniile demedia. Uneori, prin întrebările noastre, facem să renască imagini uitate,alteori se întâmplă să găsim percepţii mai puţin distincte, neclare, pe caredoar întrebările operatorului de interviu le fac să se agrege într-o imaginecoerentă. După ce acumcâteva săptămâni am pus într-un sondaj de opinie câteva întrebări legate deamintirea comunismului, a avut loc o dezbatere destul de interesantă şi, credcă fără legătură, a apărut apoi şi evenimentul deshumării cadavrelor soţilorCeauşescu, acţiune a familiei. Acest eveniment, puternic mediatizat, aaccentuat nostalgia după trecut şi, oarecum, va deveni un fel de catalizatorpentru un proces de accentuare a criticii faţă de prezent. Unii jurnalişti m-auîntrebat dacă aceste evenimente legate de resuscitarea PSR şi deshumareaCeauşeştilor nu sunt cumva evenimente planificate pentru a tăia din voturilePSD. Nu cred, aşa cum nu cred că nostalgia comunismului ar mai putea genera omişcare de viitor. So