Ne place sau nu, o admiram sau o detestam, trebuie sa recunoastem ca Elena Udrea este unul dintre politicienii romani nu numai cu cea mai spectaculoasa evolutie, dar si cu o uluitoare capacitate de adaptare si reinventare.

Asta nu o face pe doamna Udrea mai dezirabila din punct de vedere moral, nu-i sporeste competenta autentica, nici cultura politica aproape nula, nu o face mai putin reprezentanta a unor grupuri de afaceri toxice pentru politica romaneasca. Asa ceva nici nu s-ar putea. Dar datorita capacitatii de adaptare si reinventare, Elena Udrea a lucrat imens la capitolul imagine si este un specimen politic demn de studiat.

Prin 2005, Elena Udrea a devenit o persoana publica cu o imagine potrivita mai degraba unui pictorial din Play Boy decat unei demnitati publice: blonda cu sanii in vant asemeni pletelor, mereu in tinute mai mult decat provocatoare, pana la limita indecentei, si de o stridenta deranjanta in voce si limbaj, mana lunga si nu foarte curata prin care a fost aprins fitilul celor mai puturoase si pabugoase, as zice, scandaluri din politica romaneasca.

Pe vremea aceea Elena Udrea nu avea inca reale ambitii politice. Si atunci cand ele au aparut, au devenit evidente si primele schimbari. Prima etapa a reinventarii Elenei Udrea a fost evidenta inaintea alegerilor din 2008, cand domnia sa a candidat din partea PD-L intr-un colegiu din Drumul Taberei. Atunci, o echipa de imagine a inceput sa raneasca la stergerea din mentalul colectiv a imaginii mondene a d-nei Udrea. Blonda sexoasa, cu unghii lungi a incercat din rasputeri sa devina exact contrariul: adica o gospodina cuminte si harnica, cu mopul intr-o mana, oala de sarmale in cealalta si tricotand vioi in timpul liber.

Cum nu tot romanul are simtul ridicolului, operatiunea a prins si, ca dovada, Elena Udrea a castigat scrutinul si a intrat in Parlament.