Conform prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, în data de 19 august 2010, ora 16.00, în Sala mare a primăriei Sighişoara va avea loc dezbaterea publică pe tema “Proiectul de hotărâre privind stabilirea volumului şi a unor criterii pentru valorificarea lemnului de foc către populaţie în anul 2010 din fondul forestier al Sighişoarei”.
Proiectul de hotărâre supus dezbaterii este afişat pe site-ul www.sighisoara.org.ro şi pe panoul de afişaj de la sediul municipiului Sighişoara, putând fi consultat la Serviciul Relaţii Publice, camera 22, ne informează Anca Silvia Raţiu, purtător de cuvânt al Municipiului Sighişoara.