E cert, nu trăim doar ca să consumăm. Şi ar fi împotriva firii să considerăm că oamenii sunt în exclusivitate preocupaţi să muncească şi să câştige bani numai şi numai ca să-şi achite notele de consum. Dacă însă, astăzi, discutăm atât de mult despre consum şi despre credite, ca motoare ale bunăstării, de fapt ca motoare ale ieşirii din recesiune, această realitate are nu doar o fundamentare obiectivă; ci şi o motivaţie subiectivă.
Cândva, prin anii '70, am citit un foarte interesant roman rusesc. Nu-mi mai amintesc nici autorul, nici titlul. Dar îmi amintesc bine o secvenţă cu o morală semnificativă pentru tema în cauză. Acţiunea romanului se petrece în redacţia unui ziar. Un mare scriitor, într-o vizită de o jumătate de oră la redactorul-şef, discută numai despre bani. După ce a plecat musafirul, o studentă practicantă, care fusese de faţă la discuţie, îl întreabă intrigată pe redactorul-şef: "Omul ăsta nu ştie să vorbească decât despre bani?". Răspunsul e memorabil: "Dar despre ce vrei să discute, despre talent? Are cu carul. Bani n-are, aşa că e normal să discute despre bani!"... Ei bine, asta facem şi noi, discutăm despre ce nu avem: bani, credite, consum, bunăstare, creştere plus.
Normal, discutăm despre ce nu avem. După ce timp de cinci ani, din 2004 până în 2008, marea speranţă a fost trecerea rapidă la un alt standard de viaţă. Apropiat de ceea ce vedeam în filmele occidentale. Dar speranţa s-a spulberat încă de la începutul anului 2009, sub impactul recesiunii, când banii s-au împuţinat, băncile n-au mai dat credite, consumul s-a restrâns, iar creşterea plus s-a transformat în creştere minus. Deziluzia că n-au ajuns la bunăstare, după atâţia ani de boom economic, i-a orbit pe mulţi şi-i împiedică acum să judece raţional. Este tot mai mult evocat "stilul de viaţă" de dinainte de '89, iar Nicolae Ceauşescu iese câştigător
într-un recent