Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bursa a dat înapoi iar, după doar două zile de creşteri

Publicat in Bursa, joi 29 iulie 2010 ·

Lichiditatea realizată ieri, la Bursa de Valori Bucureşti, a fost de aproape 20 de milioane de lei (4,61 milioane de euro), fiind generată în cea mai mare parte de tranzacţiile cu acţiuni.

Indicii bursieri au consemnat corecţii uşoare, în ton cu deprecierile înregistrate pe bursele americane şi pe cele europene. Cea mai mare scădere, de 2,09%, până la 22.669 de puncte, a fost înregistrată de indicele BET-FI, al celor cinci SIF-uri.

Indicele BET-XT, care arată evoluţia celor mai lichide 25 titluri listate la BVB, a marcat o depreciere de 0,94%, până la 472 de puncte, în timp ce indicele compozit, BET-C, a scăzut cu 0,34%, până la 2,994 de puncte.

BET, indicele celor mai lichide zece companii de la Bursă, s-a depreciat la 5.125 de puncte, cu 0,92% mai puţin comparativ cu şedinţa de marţi. În acelaşi timp, indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece companii energetice listate la Bursă, a scăzut cu 1,04%, ajungând la 728 de puncte.

Acţiunile societăţii de investiţii financiare "Oltenia" (simbol SIF5) au atras cea mai mare lichiditate de pe piaţă, fiind schimbate 3,95 milioane de acţiuni, în valoare de 5,4 milioane lei. Cotaţia de referinţă s-a depreciat cu 2,90%, la 1,34 lei/titlu.

Titlurile "BRD - Groupe Societe Generale" (simbol BRD) s-au situat pe poziţia a doua la capitolul lichiditate, cu tranzacţii în valoare de 3,2 milioane de lei, în timp ce acţiunile SIF3 "Transilvania" au cumulat o lichiditate de 2,16 milioane de lei, cotaţia BRD staţionând la 11,4 lei, în timp ce preţul unei unităţi SIF3 a fost de 0,57 lei.

Titlurile "Băncii Transilvania" Cluj Napoca (simbol TLV) au atras o lichiditate de numai 0,58 milioane de lei, cotaţia coborând cu 0,66%, în ciuda rezultatelor bune raportate de bancă la şase luni.

Tranzacţiile cu acţiuni "OMV Petrom" Bucureşti (simbol SNP) au însumat 0,33 milioane de lei, iar titlurile au staţi

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum o ora
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°