Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Cîinii" au refuzat oferta de 3 milioane € pentru Torje de la Lazio » Dinamo club sucit

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 28 iulie 2010 · ·

Lazio a transmis că oferă 3 milioane de euro pentru Torje, dar "cîinii" n-au fost de acord şi au cerut cinci milioane de euro.

Gabriel Torje ar fi putut evolua în Serie A dacă Dinamo nu şi-ar fi schimbat pretenţiile financiare pe ultima sută de metri. Iniţial, cînd au auzit de interesul lui Lazio, roş-albii erau de acord să-l cedeze pe mijlocaşul de 20 de ani pentru 3 milioane de euro.

Aşa că agenţii jucătorului au transmis mai departe, la Roma, suma solicitată de "cîini". Italienii au fost de acord şi le-au făcut o propunere scrisă dinamoviştilor, însă răspunsul conducerii a fost şocant: "Gabi nu pleacă nicăieri pentru mai puţin de 5 milioane de euro! E tînăr, valoros şi multe echipe importante au pus ochii pe el. Plus că noi am plătit două milioane pe el!".

De ce s-a sucit Dinamo? Explică şefii: "Torje are poftă de fotbal, joacă bine şi nu e disperat să plece. Băiatul e motivat, iar dacă sîrbii şi croaţii, spre exemplu, vînd pe milioane de euro jucători, noi de ce i-am vinde la preţ redus?". Surse autorizate susţin că oficialii italieni se vor consulta zilele acestea în privinţa lui Torje şi vor decide dacă vor înainta o ofertă de plată în rate a celor cinci milioane de euro.

120.000 de euro este salariul anual al lui Gabriel Torje la Dinamo

1 gol şi două pase decisive are Gabi Torje în cele trei meciuri disputate în acest sezon, în "dubla" cu Olimpia Bălţi şi cu Astra

"Ne bucurăm că fotbaliştii lui Dinamo au oferte din Europa, dar trebuie să înţeleagă toată lumea că e greu să mai plece fotbalişti în condiţiile financiare din urmă cu ceva timp"

Nicolae Badea, preşedinte CA Dinamo

Lazio a transmis că oferă 3 milioane de euro pentru Torje, dar "cîinii" n-au fost de acord şi au cerut cinci milioane de euro.

Gabriel Torje ar fi putut evolua în Serie A dacă Dinamo

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 12 minute
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 52 minute
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 12 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 2 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum 57 minute
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 3 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 11 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 11 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Vremea

București
acum

20°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

17°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°