La sfârşitul secolului al XV-lea regele Ungariei, Matei Corvin, a fost acuzat că ar fi risipit banii creditorilor, încredinţaţi pentru finanţarea unei cruciade antiotomane, pe o ceremonie exorbitantă. Este vorba despre nunta sa - de două săptămâni!! - din iarna 1476-1477, cu Beatrix de Aragon, fiica regelui Neapolelui. O astfel de deturnare de fonduri nemaivăzută nu avea să îi lovească numai pe finanţatori, Papalitatea şi Casa de Habsburg fiind afectate în plan strategic în Europa Centrală şi de Sud-Est de extinderea puterii otomane. Finalmente, şi Regatul Ungariei, în nesăbuirea sa, avea să plătească un preţ scump... chiar dacă abia 50 de ani mai târziu. Victoria lui Suleiman Magnificul în bătălia de la Mohacs din 1526 a avut drept principal rezultat ştergerea statului ungar de pe hartă, acesta fiind transformat în paşalâc turcesc. Un exemplu bun al istoriei că risipa se plăteşte, ca şi lipsa de prevedere în ceea ce priveşte afacerile statului pe termen lung.
Întorcându-ne la vremurile noastre, nu putem spune că, după ce a exagerat în escaladarea datoriei publice timp de două decenii de la căderea "cortinei de fier", Ungaria a fost la fel de iresponsabilă ca regele său de acum cinci veacuri şi de la declanşarea crizei. Dimpotrivă, sub umbrela Fondului Monetar Internaţional, ţara vecină a trecut la un program de consolidare fiscală care a dus deficitul bugetar către 4% din PIB, acum unul dintre cele mai scăzute dintr-o Europă în care aproape nimeni nu mai ţine cont de Tratatul de la Maastricht. Cu atât mai ciudat ne apare că Guvernul de la Budapesta a clacat tocmai la sfârşit în ceea ce priveşte ducerea la bun sfârşit a acordului cu FMI. Oficialii ungari par convinşi că vor reuşi chiar şi fără instituţia internaţională, să se încadreze în ţinta de deficit bugetar de 3,8%.
Totuşi, finanţarea acestuia ar putea fi dificilă în absenţa unei înţelegeri cu Fo
